Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Prefectura nu are nicio solicitare pentru încetarea mandatului vreunui primar


Prefectura nu are nicio solicitare de încetare a mandatului pentru vreun primar din Vrancea, iar practica judecătorească este neunitară cu privire la edilii condamnați cu suspendare. Conducerea Prefecturii spune că procedura prin care un primar își poate pierde mandatul este clară și impune obligatoriu un referat din partea secretatului unității administrativ teritoriale respective. Prefectul Nicușor Halici ne-a declarat că, deocamdată, la nivelul Instituției Prefectului nu există decât o radiogramă a Ministerului Afacerilor Interne referitoare la comunicarea cazurilor în care există litigii cu aleșii locali care au primit condamnări la pedepse privative de libertate.
„Radiograma MAI nu vizează luarea unor măsuri de către reprezentantul Guvernului în teritoriu ci comunicarea litigiilor în care care sunt implicați aleși locali în contradictoriu cu Instituția Prefectului și soluțiile instanțelor în aceste cazuri. Pe de altă parte, procedura aplicabilă în cazul existenței unei asemenea situații este cea prevăzută de articolul 16 din legea 393 privind Statutul Aleșilor Locali care reglementează că secretarul unității administrativ teritoriale întocmește un referat cu propunere de încetare înainte de termen a mandatului și îl comunică prefectului. La acest moment în Instituția Prefectului nu există niciun litigiu cu aleșii locali care să fie obiectul radiogramei, niciun referat al unui secretar de UAT care să propună, să solicite încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului vreunui ales local”, ne-a declarat prefectul Nicușor Halici.
    Discuțiile despre încetarea mandatului primarilor condamnați cu suspendare au apărut după o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție din luna iunie. Până acum, primarii care aveau o condamnare cu suspendare a executării își puteau duce la final mandatul dacă nu existau și alte precizări în dispozitului hotărârii judecătorești referitoare la exercitarea acestei calități. La începutul lunii, magistrații de la ICCJ au decis că primarii aflați în această situație își pierd mandatul. În comunicatul ICCJ se arată că „dispozițiile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004, sunt aplicabile în cazul condamnării, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, cu aplicarea art. 81-82, respectiv cu executarea în alte condiții decât cele prevăzute de art. 57 alin. (1) din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României”. Ori, articolul 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 se referă la pierderea calității de primar, înainte de expirarea duratei normale a mandatului în cazul unei condamnări, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate. 
    În Vrancea, doar primarul din Străoane, Vasile Zbîrciog, a avut o condamnare cu închisoare și are un termen de încercare. Contactat de Monitorul de Vrancea, primarul din Străoane spune că nu are de ce să piardă mandatul, iar dacă va fi luată o decizie în acest sens va contesta în instanță până la tribunalele din afara țării. Condamnarea sa, spune edilul, a fost într-o speță care nu are nicio legătură cu primăria iar hotărârea judecătorească nu i-a interzis să candideze și să fie ales în funcție. Mai mult, în dosarul „Mită la BAC”, nu a fost nicio dovadă că ar fi dat o sută de euro, iar persoana despre care se spune că ar fi primit banii este o prietenă de familie. „Voi contesta în instanță dacă se va ajunge să îmi pierd mandatul din această cauză. Este un drept câștigat, prin votul cetățenilor și nu am făcut nimic nelegal. Nu am delapidat, nu am furat. Nu are nicio legătură cu Primăria. Prin hotărârea judecătoarească nu mi-au luat niciun drept. Dacă nu aveam voie să candidez și să fiu ales îmi spuneau acest lucru”, ne-a declarat primarul Vasile Zbîrciog.
    Primarul din Străoane a fost una dintre persoanele condamnate cu suspendare în dosarul „Mită la Bac” pentru infracțiuni de corupție la examenul de Bacalaureat din vara anului 2008. În 2014, toți cei implicați în dosar au primit pedepse mai ușoare la Curtea de Apel Galați, unde a fost judecat dosarul în apel. Primarului Vasile Zbîrciog i-a fost redusă pedeapsa de la 3 ani de închisoare cu suspendare, la 1 an de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare 3 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?