Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Vrâncencele, așteptate să-și facă TESTE GRATUITE Babeș Papanicolau


Aproximativ două mii de vrâncence au beneficiat de teste gratuite Babeș Papanicolau anul trecut, în cadrul Programului național de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin. Din total, aproximativ 200 de femei au fost depistate cu leziuni la nivelul colului.
În prima jumătate a acestui an, doar 504 vrâncence au beneficiat de aceste teste, iar 38 au fost îndrumate către un consult specializat. Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Focșani spun că adresabilitatea a scăzut foarte mult, din ce în ce mai puține femei făcând astfel de teste gratuite. Astfel, din 48 de mii de femei care sunt eligibile pentru acest program, puțin peste 10% au beneficiat de teste.
Reprezentanții spitalului susțin că vrâncencele se pot prezenta la medicii de familie pentru a obține trimiteri, deoarece programul beneficiază de fonduri suficiente.

   Cine își poate face testele
 
În Vrancea, numărul medicilor de familie care pot oferi formulare speciale pacientelor, prin intermediul cărora pot beneficia de teste gratuite Babeș Papanicolau, este de 101. Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Focșani recomandă și celorlalți medici de familie să se înscrie în acest program, pentru ca numărul vrâncencelor care vor avea acces la astfel de teste gratuite să crească.
Femeile se pot adresa, apoi, celor patru medici recoltori din cadrul cabinetelor de ginecologie și de planificare familială din cadrul Spitalului Județean, respectiv Maria Caștu, Nadia Maghiaru, Felicia Moise și Cătălin Groza. Rezultatele analizelor sunt transmise la cabinetele medicilor de familie, care le comunică pacientelor. Eligibile pentru acest program sunt femeile cu vârste cuprinse între 24 și 64 de ani. Programul este derulat de Ministerul Sănătății, prin intermediul Spitalului Județean de Urgență Focșani. În program nu sunt incluse femeile care prezintă absența congenitală a colului uterin sau histerectomie totală pentru afecțiuni benigne și femeile cărora li s-a stabilit diagnosticul de cancer de col uterin sau alte forme de cancer genital.
În cadrul programului, pacienta se va prezenta la cabinetul medicului de familie pentru a primi consiliere cu privire la prevenția bolii. Tot aici, se va stabili și dacă aceasta se poate încadra în programul național. Potrivit procedurii, pacienta va primi un formular care asigură înscrierea în program și se va programa la centrul de recoltare pentru a da probele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?