Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Și-au transformat stâna într-un popas turistic. Afacerea inedită a unor ciobani din Transalpina


O stână din creierul munților a devenit unul dintre locurile cele mai căutate de turiștii care ajung pe Transalpina. O familie de ciobani s-a gândit să le ofere drumeților care le trec pragul o mămăliguță caldă cu brânză sau o tocană la ceaun și în scurt timp stâna lor s-a transformat într-un adevărat popas turistic. Oamenii vin aici în primul rând pentru bucatele gustoase, iar cine dorește poate să viziteze stâna și să își facă poze cu cojoacele ciobanilor. „Dumnealui ne învață meserie și o să venim ucenici aici”, spune un turist.
Stâna de pe muntele Ștefanu e situată între Rânca și Obârșia Lotrului. Ciobanii de aici nu mai au doar grija oilor duse la păscut pe munte: ei fac toată ziua pregătiri pentru turiștii care le trec pragul. „Unu face mămăligă, altul face altă treabă, toți facem câte ceva – ca să fie turiștii fericiți – da”, spune un cioban. Turiștii sunt îmbiați să guște, alături de mămăliguță, brânză și smântână făcute în gospodărie.
Mirela Militaru, turistă din Capitală: „Foarte frumos, mirific, e prima data când vin aici, e superb, e mirific, am făcut Transfăgărășanul, acum Transalpina, merg și la Arsenie Boca”. Ciprian Valea, turist din Făgăraș: „Am fost până la Rânca și e extraordinar. Stâna? E deja popas turistic – da, cred că le trebuie o parcare mai mare și cred că e super să rămâi și noaptea aici”.
Nu sunt la prima generație de ciobani, dar din păcate pentru proprietarii stânei, niciunul din copii nu va duce tradiția mai departe. Daniela Babu – fiica ciobanilor: „Este un mod de viață, este ceea ce știu părinții mei să facă cel mai bine, eu și fratele meu nu mai urmăm acest drum din păcate”. Turiștii sunt bineveniți până la începutul toamnei, când ciobanii vor coborî oile de la munte și stâna își va închide temporar porțile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?