Duminică seara, 26 iulie, pe via Casilina 1791c, la intersecția cu via Borghesiana din Roma a fost inaugurată cofetăria românească „Grama”. Sorin Grama, un focșănean pasionat de gastronomie și prăjituri, care are deja un laborator de preparare a delicateselor românești de unde distribuie în mai multe magazine românești din Roma și împrejurimi, a deschis de astă dată un local cu de toate: mâncare caldă la prânz și cină, înghețată de toate gusturile și, ceea ce a făcut senzație la deschidere, prăjiturile românești. Mai bine de două sute de tineri, copii și mai puțin tineri, români și italieni, au umplut localul la interior dar și pe terase, petrecerea prelungindu-se până noaptea târziu. Deși destul de multe, prăjiturile s-au terminat primele. S-a trecut la torturi, sucuri, cozonac, prosecco, răcoritoare și tot ceea ce era dulce prin vitrine.
Localul se află într-o zonă foarte traficată și, ceea ce Sorin a ales înainte de toate, într-un cartier unde prezența românească este masivă, una dintre cele mai mari. Afară a fost montat un maxi ecran unde vor putea fi vizionate partidele de fotbal iar seara, pentru românii care vor să mănânce ca acasă, vor fi pregătite platouri românești.
Cristi Merchea
Articolul integral pe http://www.emigrantul.it/cofetaria-grama-noua-destinatie-de-relax-a-romanilor-din-roma/