Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Procurorii vor mai multe zile de arest pentru 7 traficanți de droguri, printre care și nepotul avocatului Ioanovici


Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vrancea au contestat decizia instanței, potrivit căreia s-a dispus arestarea doar pentru câte 15 zile a celor șapte inculpați din cel mai nou dosar de trafic și consum de droguri. Contestație au făcut și doi dintre inculpați, respectiv Laurențiu I., prin avocat, și Ștefan M., zis „Steve”, după cum se arată pe site-ul Tribunalului Vrancea. Contestațiile se vor judeca la Curtea de Apel Galați.
    Reamintim că duminică, polițiștii de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, sub coordonarea DIICOT, au organizat un flagrant, apoi au efectuat 10 percheziții în Vrancea și București, la domiciliile suspecților, respectiv Ștefan M., zis Steve, Eduard Paul D., Mihail Claudiu B., zis Flocea, Dan Alexandru Èš., bucureștenii Andrei Gabriel C. N., Petre Claudiu S. și Laurențiu I., din Vrancea, stabilit în București, nimeni altul decât nepotul decanului Baroului Vrancea, Ioan Ioanovici.
    La percheziții s-au găsit telefoane mobile și cântare electronice folosite în activitatea infracțională, aparatură specifică pentru realizarea unei culturi de cannabis, 2.500 de lei, 50 de g. de cannabis și 5 g. de hașis. După cum se arată în comunicatele de presă ale polițiștilor și DIICOT, tinerii și-ar fi început activitatea infracțională anul acesta, în luna mai. De atunci și până în august, ei ar fi vândut 700 de grame de canabis contra sumei de 40.000 lei. „În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada mai-august 2015 membrii grupului infracțional organizat, ajutați fiind și de alte persoane (aderenți), au traficat cantitatea de aproximativ 700 grame de cannabis cu suma totală de aproximativ 40 000 lei. (…) Cercetările vor continua în scopul stabilirii întregii activități infracționale sub aspectul identificării tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională, precum și a conturării și stabilirii gradului de implicare a fiecărui participant. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Compartimentul Operațiuni Speciale Vrancea. Acțiunea a fost realizată cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se arată în comunicatul DIICOT.
    Cei șapte au ajuns în fața magistraților Tribunalului Vrancea în după-amiaza zilei de luni, iar în seara aceleiași zile s-a decis arestarea lor pentru câte 15 zile. Judecătorii au luat în discuție și o cerere conform căreia ordonanțele de reținere ar fi fost nule, dar și o alta potrivit căreia instanța ar fi fost târziu sesizată, cereri care au fost respinse. „(…) dispune arestarea preventivă a inculpaților: – Curcanu-Nițescu Andrei-Gabriel, Bortoș Mihail Claudiu; Dănăilă Eduard Paul, Ioanovici Laurențiu, Mircescu Åžtefan, Scântei Petre Claudiu, Å¢ăranu Dan-Alexandru, în prezent toți aflați în stare de reținere în Centrul de Reținere și Arest preventiv al Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea, începând cu data de 03 august 2015 până la 17.08.2015. (…) Respinge cererea privind nulitatea «Ordonanțelor de reținere» ca neîntemeiată. Respinge cererea privind tardivitatea sesizării instanței ca neîntemeiată (…)”, se arată în decizia instanței, dată luni seara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?