Are suferința culoare? Are etnie sau naționalitate? Are ea vârstă? Dar boala? Dar neputința? Oare culoarea pielii, etnia, locul de proveniență, naționalitatea, aspectul fizic trebuie să constituie din start, în societatea românească, un motiv de excludere, de desconsiderare? Oare nefericirea și boala, și durerea copiilor nu sfâșie la fel inima părinților, fie că aceștia sunt albi sau mai puțin albi, că locuiesc în bloc, la casă, într-un palat sau în vreo magherniță nenorocită?
La toate astea m-am gândit, și la încă multe altele, când am dat cu ochii, complet întâmplător, de Ionela și Marius Ilie… Doi tineri ce par bătrâni, ea cu un bebeluș în brațe, iar el de mână cu un băiețel… Un biet băiețel cu piciorușele băgate fără șosete direct într-o pereche de adidași răpciugoși, dar spălați, să-i aibă „de oraș”. Stătea așa, atârnat de mâna tatălui său, mult prea trist și cu privirea straniu întunecată de o durere ascunsă… La prima vedere mă gândisem că venise și el cu părinții la oraș, pentru cine știe ce problemă, și mama lui a avut grijă să-i pună cămașa albă, chiar dacă n-are nasturi la mâneci, și pantalonii de uniformă școlară, strânși bine cu o sfoară în talie, și a căror îmbinări de pe șolduri, descusute, lăsau să se înțeleagă clar că sărăcuțul n-are lenjerie intimă…
Așa cum erau, cei patru ofereau tuturor care aveau ochi să vadă un tablou dureros și totodată deconcertant: la o primă vedere ar fi putut fi cerșetori… dar nu cereau! Nimic din privirile, din gesturile, din apăsarea lor sufletească vizibilă, nimic din îmbrăcămintea lor sărăcăcioasă dar curată, nu dădea de înțeles că ar fi venit la cerșit. Păreau atât de neajutorați, atât de pierduți în foiala cotidiană a urbei noastre, atât de speriați chiar, încât ar fi fost aproape imposibil să nu-ți dai seama că bieții oameni au realmente, o problemă!
„Acum am scos băiatul din spital”
Aproape că nu le-a venit să creadă că totuși, cineva se oprește lângă ei să-i întrebe ce au pățit! Nu le-a venit să creadă că pot vorbi în felul lor simplu și rudimentar, pot explica în propria manieră ce au pățit, iar cineva, totuși, chiar îi ascultă! „Am venit să scoatem băiatul din spital… A dat peste el o mașină, o femeie conducea… Și n-a venit nici măcar să întrebe de copil… E lovit tot, doctorul a zis că va mai dura până să-i treacă durerea…”, a spus Marius, tatăl copilului, ridicându-i acestuia cămășuța la spate, ca să arate cât de julit și învinețit este sărăcuțul… „A fost lovit la cap, la coaste și la mâna dreaptă. S-a speriat așa de tare în momentul ăla că a făcut pe el. Și acum mai visează noaptea și se trezește speriat”, a continuat bărbatul, pentru ca băiețelul lui, Sebastian, să-l completeze, cu ochii căscați de amintirea înfricoșătoare a momentului: „M-am speriat rău. Eu eram cu o bicicletă și am văzut că vine o mașină pe stradă. Vroiam să traversez și m-am oprit, dar ea m-a lovit și m-a aruncat pe jos și nu mai știu…”.
Iar polițiștii au spus, la vremea respectivă, că Sebastian a fost, într-adevăr, accidentat de un autoturism Renault, condus de o tânără de 25 de ani, din Mărășești. S-a stabilit că vina ar aparține copilului, care nu s-a asigurat la ieșirea de pe o stradă și a intrat în coliziune cu aripa dreapta față a mașinii. „Din primele cercetări a reieșit că minorul a ieșit de pe o fundătură cu bicicleta, pe strada Modruzeni, fără să acorde prioritate de trecere autoturismului și a intrat în coliziune cu aripa dreapta față a acestuia. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a minorului. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a accidentului”, a precizat la vremea respectivă subcomisar Bogdan Toader de la Biroul de Presă al IPJ.
Așadar, a urmat tot ce urmează după un astfel de accident: cercetări, constatări, ambulanță, spital… Pentru că Sebastian a fost dus cu salvarea din Mărășești la spitalul din Focșani și a fost internat. Iar șoferița, nevinovată, și-a văzut de viață mai departe. Fără să se intereseze și fără să facă măcar așa, din pură omenie, vreun gest cât de mic pentru sărmanul băiețel care a rămas în suferință…
Mama aproape oarbă, mezina cu probleme grave la ochi, dar încă nediagnosticată!
Dacă tot au venit la Focșani să-și ia băiatul din spital, Marius și soția lui au încercat să-și ducă și fetița de doar șase luni la oftalmolog, să afle ce anume are la ochi. Au pus ban peste ban din amărâtul lor venit ca să poată merge la un cabinet particular pentru că „am mai adus-o la doctor când avea patru luni. De la Mărășești ne-au trimis la Focșani și la Policlinica 2 ne-au zis că nu au aparate, așa că să ne ducem la cabinet particular. Acum am venit, dar a trecut ora la care eram programați, că ne-a ținut mai mult la spital cu băiatul… Și nu cred că mai este domnul doctor la cabinet. Acum trebuie să vedem cum facem să venim iar. Este greu, că și drumul costă, nevastă-mea nu se descurcă singură, nu vede aproape deloc că și ea are o boală la ochi, și eu pierd încă o zi de muncă cu ziua. Dar trebuie să mergem să aflăm dacă fata vede sau nu, sau dacă trebuie ceva tratament. Că nu vrem altceva, decât să fie copiii sănătoși”, a explicat Marius.
Privind-o pe micuța Andra și pe mama ei, care-o ținea strâns în brațe, oricine poate constata că acestea par a avea aceeași problemă la ochi. Amândouă clipesc foarte des, țin pleoapele strânse, iar din când în când, prin deschizătura dintre două clipiri, se vede cum globii oculari „fug” fie în sus, fie spre lateral… „Dac-o trebui ochelari nu știu ce ne facem. Că sunt scumpi și nu avem de unde”, a mai spus tatăl, cu reală îngrijorare.
Un bordei fără curent electric înseamnă „acasă”
Dacă s-ar face un top al sărăciei din Mărășești, fără îndoială, familia Ilie ar ocupa un loc fruntaș! Ajunși la ei acasă, nu ne-am putut imagina unde anume își țin totuși hainele cu care au venit la oraș, de sunt totuși atât de curate! Pentru că „acasă” înseamnă, pentru cei patru copii și părinții lor, un bordei strâmb cu o singură odaie, ridicat din lut și cu podea din lut, pe care zac în devălmășie tot felul de obiecte, fără curent electric și dotat câteva obiecte de mobilier de căpătat: un pat în care dorm părinții împreună cu trei dintre copii – Sebastian, de 8 ani, Florentina de 7 ani și Alexandra de 3 ani, și un pătuț în care doarme mezina Andra în vârstă de 6 luni.
Priviți fotografiile pe www.monitorulvn.ro și gândiți-vă că în tot acel decor, Ionela se consideră o fericită că, totuși, au unde dormi și de unde pot pleca și unde veni doi dintre copii de la școală. „Sunt care n-au nici atât. E greu, dar măcar avem noroc că avem apă, ne-a băgat Crucea Roșie apă în curte. Mâncare fac pe soba din curte… De îmbrăcat am mai primit de la lume… dar este foarte greu cu medicamentele, cu mersul la doctori, cu mâncarea… Nu mai zic că nu putem trimite oricum copiii la școală… Și s-a întâmplat și accidentul ăsta cu Sebastian, peste toate… După ce că noi amândoi suntem cu handicap, și asta mică e cu ochii, s-a mai îmbolnăvit și băiatu”, a spus sărmana mamă, încadrată în gradul III de handicap. Zice că nu vede aproape deloc și că asta i s-ar trage de la faptul că în copilărie a fost opărită de o mătușă care ar fi crezut că ea, o copilă de patru ani pe atunci, ar fi vărsat gazul pentru lampă.
Soțul ei este „încadrat în gradul II și primesc 270 lei lunar pensie, dar 50 de lei dau pe pastile în fiecare lună, că dacă nu le iau fac crize. Am probleme așa cum ar fi epilepsia. Asta din cauza unei bătăi pe care am luat-o la 14 ani… Eram săraci și la 14 ani am lăsat școala și m-am dus cu un unchi să-l ajut la zidărie, la București. Când să mă întorc, m-am urcat greșit în tren și din București m-am trezit la Timișoara. În trenul ăla m-au bătut unii rău, au vrut să mă arunce din tren. Mi-au dat în cap, în față cu pumnii și picioarele… De atunci am probleme”, a spus Marius.
Un pic de omenie pentru copiii aflați în suferință…
Ca să rotunjească veniturile familie, Marius merge și muncește cu ziua oriunde găsește de lucru. Chiar și așa, nevoile familiei lui îl depășesc și, în plus, nici el și nici soția lui nu știu cum să se descurce și pe la ce uși să bată să-și vadă copiii sănătoși.
Așa că, dacă doriți să faceți un gest de omenie și să dați o mână de ajutor celor patru copii, și în special celor doi bolnavi, puteți să vă adresați redacției noastre. Sau puteți merge direct acasă, la bordeiul lor, situat pe strada Panseluțelor nr. 47 din Cartierul Nou, zis și Modruzeni, din Mărășești. Vă asigur, nu veți uita niciodată ce veți vedea acolo…
