Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Arestată pentru trafic de droguri, nora polițistei a fost plasată în arest la domiciliu


Ionelia Vasilica N., nora unei polițiste din IPJ Vrancea, arestată preventiv într-un dosar de trafic și consum de droguri, a scăpat de arestul preventiv. Magistrații Curții de Apel Galați i-au admis, ieri, contestația formulată împotriva soluției magistraților Tribunalului Vrancea prin care i s-a prelungit arestul, ea fiind plasată în arest la domiciliu. Totodată, magistrații i-au impus tinerei și o serie de măsuri. Printre ele și aceea de a nu lua legătura cu ceilalți participanți la comiterea infracțiunii, între care și propriul soț.
    Contestații au făcut și ceilalți patru inculpați din dosar, dar lor le-au fost respinse. „Admite contestația formulată de inculpata Neagu Ionelia Vasilica împotriva încheierii din data de 30.07.2015 dată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 1544/91/2015. Desființează, în parte, încheierea contestată și, în rejudecare: Dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv în ceea ce o privește pe inculpata Neagu Ionelia Vasilica cu măsura arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 06.08.2015 și până la data de 04.09.2015 (…) pe durata arestului la domiciliu, inculpata trebuie să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemată; b) să nu comunice cu ceilalți participanți la comiterea infracțiunii, cu martorii ori experții din cauză. (…) atrage atenția inculpatei Neagu Ionelia Vasilica să respecte obligațiile impuse, altfel măsura arestului la domiciliu va fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Menține celelalte dispoziții ale încheierii contestate. Respinge, ca nefondate, contestațiile inculpaților Hogea Emanuel, Neagu Simon Alin, Neagu Bogdan Gabriel și Croitoru Bogdan împotriva aceleiași încheieri de ședință. (…). Definitivă. Pronunțată în cameră de consiliu, astăzi, 06.08.2015”, se arată în soluția instanței gălățene.
    Cu excepția lui Bogdan C., ceilalți inculpați din dosar au fost arestați preventiv după ce, la data de 8 iulie, polițiștii din cadrul S.C.C.O. Vrancea, împreună cu polițiști din cadrul I.P.J. Vrancea și lucrători ai I.J.J. Vrancea, au efectuat 7 percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județului Vrancea, ocazie cu care a fost găsită cantitatea de 200 g hașiș, 1 kg cannabis, plante etnobotanice, două mini-cântare electronice, un grinder și 10 telefoane mobile. Bogdan C. a fost arestat mai târziu, întrucât la momentul acțiunii era plecat din țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?