Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Zilele comunei Vulturu au loc sâmbătă şi duminică


Locuitorii comunei Vulturu sunt invitați de autoritățile locale să participe la cea de-a treia ediție a zilelor comunei care se va desfășura, azi și mâine, pe stadionul din localitate. Festivitățile vor debuta, azi (sâmbătă), cu organizarea unei slujbe de pomenire a eroilor. Festivitățile vor continua cu un program artistic susținut de Corul mixt Åžtefan Andronic și Corul de  copii „Vulturașii”- dirijor Dumitru Săndulachi. Profesorul Dragomir Dumitru va recita imnul comunei  Vulturu, iar viceprimarul Adi Vlase va interpreta muzică folk. În cadrul acelorași manifestări va avea loc lansarea monografiei comunei Vulturu. Prima zi a manifestărilor dedicate comunei Vulturu se va încheia cu un program artistic susținut de Lorena Frîncu, Rapsodia Vultureană, dar și de Ansamblul instrumental ANIMO din Chișinău.
    Duminică începând cu ora 15.00 va avea loc parada costumelor la care sunt așteptați toți locuitorii comunei. Plecarea va avea loc din fața Primăriei Vulturu însoțiți de fanfară, până la Piața agroalimentară din localitate, unde va avea loc un spectacol artistic susținut de Fanfara „Valurile Dunării” din Galați, Vulturașii Brass Band din Vulturu, ansamblurile folclorice „Altona”, Cerna,Tulcea, „Romanița”, Romanu, Brăila, „Cununița Satului”-Liești, Galați, „Tudorencele”-Salcia, Brăila, „Spicul”-Siliștea, Brăila. Programul va continua cu Grupul instrumental ANIMO din Chișinău, „Rapsodia Vultureană”, Teodor Damian, Ansamblul „Å¢ara Vrancei” și Maria Alexandra Palade. Manifestările se vor încheia cu un superb foc de artificii.            
    Primarul comunei Vulturu, Nicușor Păcuraru (FOTO), a declarat că organizarea acestor manifestări au rolul de a-i aduna la un loc pe toți locuitorii comunei dar și pe cei care s-au născut aici, locuiesc în alte localități dar reprezintă cu onoare și cu cinste comuna Vulturu. „Dorim ca Zilele comunei Vulturu să devină o tradiție. Manifestarea se află la a treia ediție și reprezintă un bun prilej de întâlnire a locuitorilor comunei, dar și un bun prilej de întâlnire cu fiii satului care în prezent au domiciliul în alte localități dar care nu au uitat nici un  moment comuna natală pe care o reprezintă cu cinste în tot ceea ce fac”, a precizat primarul Nicușor Păcuraru.
    Puțini sint cei care știu că Ansamblul „Rapsodia Vultureană” și Corul mixt „Åžtefan Andronic” au fost înființate la inițiativa primarului Nicușor Păcuraru. Ansamblul ,,Rapsodia Vultureană” a fost înființat în octombrie 2012. Ansamblul a participat la emisiuni și s-a făcut remarcat la concursuri și festivaluri naționale și internaționale. Anul acesta în luna aprilie, Ansamblului „Rapsodia Vultureană” i s-au alăturat 60 de membri noi, în prezent ansamblul numărând aproximativ 90 de membri, fiind singurul ansamblu de acest fel din județ.
    Corul mixt „Åžtefan Andronic” a luat ființă în luna iunie 2014. Convins de valoarea educativă a muzicii corale, de puterea acesteia de sensibilizare și culturalizare a publicului spectator, primarul Păcuraru și-a propus înființarea unui cor mixt la nivelul comunei. Dirijorul  acestui cor este profesorul Dumitru Sandulachi, care, la solicitarea primarului Nicușor Păcuraru, a început pregătirea, propunând un repertoriu divers și atractiv, care să contribuie la educarea tinerilor și adulților pe plan cultural. În componența acestui cor sunt cadre didactice , medici, săteni, iubitori ai muzicii corale care au dovedit o reală plăcere de a cânta, de a comunica prin intermediul muzicii.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?