Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

GALERIE FOTO: Scriitorul Ioan Slavici, comemorat la împlinirea a 90 de ani de la moarte


Scriitorul Ioan Slavici a fost comemorat, ieri, cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la moartea sa, în cadrul evenimentului organizat de Primăria Orașului Panciu, Casa de Cultură și Liceul Teoretic „Ioan Slavici”. Evenimentul s-a desfășurat la mormântul scriitorului din cimitirul Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Preoții Ștefan Aga, Maricel Bunea și Daniel Merloiu au oficiat o slujbă de pomenire în memoria lui Ioan Slavici. Ulterior, primarul Iulian Nica și reprezentanții Liceului Teoretic „Ioan Slavici” au aprins lumânări și au depus coroane de flori la mormânt.     Ștefan Aga, preot paroh la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, a evocat celor prezenți – oficialități locale, elevi și profesori de la Liceul Teoretic „Ioan Slavici”, profesori pensionari de la instituțiile de învățământ păncene, veterani de război, reprezentanți ai instituțiilor publice și cetățeni ai orașului – momente din ultima parte a vieții scriitorului, petrecută la Panciu.
    Personalitatea lui Ioan Slavici a fost evidențiată, în alocuțiunea sa, și de primarul Iulian Nica. Acesta a afirmat că, pentru pănceni, Ioan Slavici este mai mult decât un mare scriitor, jurnalist și pedagog – el  reprezintă omul care și-a legat, definitiv, numele și, mai ales, sufletul, de Panciu, oraș pe care l-a iubit pentru frumusețea locurilor și ospitalitatea oamenilor lui. „Ioan Slavici și-a dorit să rămână pentru totdeauna aici, lângă pănceni, alegând să-și doarmă somnul veșniciei în mijlocul podgoriei care îi amintea de Åžiria natală. A avut încredere că îi vom respecta opera, personalitatea și memoria. Acest lucru tocmai l-am făcut și astăzi, la fel cum, an de an, pe 18 ianuarie, îl omagiem, cu ocazia zilei de naștere, în cadrul Zilelor Liceului Ioan Slavici care îi poartă, cu onoare, numele”, a spus primarul Iulian Nica.
    Acesta a afirmat că, deși nu s-a născut la Panciu, ci la Șiria, județul Arad,   Ioan Slavici este emblema ambelor comunități, care îl respectă și îl prețuiesc, în egală măsură. „Dorința noastră este aceea ca, prin tot ceea ce facem, să fim demni de moștenirea spirituală lăsată de Ioan Slavici! Aici și acum, când se împlinesc 90 de ani de la trecerea sa în eternitate, îi promitem marelui scriitor că nu-l vom dezamăgi niciodată și că ne vom ridica, mereu, la înălțimea caracterului, a idealurilor și a faptelor sale! Ne rugăm pentru liniștea sa veșnică! Dumnezeu să-l ierte și să-l aibă în paza sa!”, a afirmat Iulian Nica.
Cu același prilej, primarul a anunțat că a donat Liceului Teoretic „Ioan Slavici” un portret al scriitorului, sculptat în lemn, care va fi amplasat în Muzeul „Ioan Slavici”, care va fi realizat datorită proiectului cu finanțare europeană „EDU PANCIU – Proiect pentru extinderea, dotarea și reabilitarea liceului «Ioan Slavici» din orașul Panciu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?