Ziua comunei Milcovul va fi organizată anul acesta pe 23 august. Evenimentul va începe la ora 9.00, cu un concurs de ciclism pe asfalt. La concurs pot participa copiii de minim șase ani, iar în funcție de numărul lor și de vârsta pe care o au, vor fi organizați pe grupe de vârstă. Înscrierile s-au încheiat vineri, putând fi făcute la postul de poliție din localitate, unde copiii au trebuit să vină însoțiți de un reprezentant legal. Cei care se vor clasa pe locurile I vor primi biciclete, dar vor fi puse în joc și alte premii.
În intervalul orar 9:00-18:00 va avea loc o expoziție de legume-fructe a producătorilor din comuna Milcovul. Se va organiza și un concurs pentru crescătorii de animale, la ora 11:00, respectiv „Cel mai frumos cal”, „Cea mai frumoasă vacă”, concurs ce se va desfășura pe stadionul din localitatea Milcovul. După-amiază, la ora 17:00, gospodinele comunei sunt așteptate să participe la concursurile „Cea mai bună brânză proaspătă de vaci”, „Cea mai bună plăcintă cu brânză de vaci”.
În incinta căminului cultural din localitate, începând cu ora 18:00, va fi organizată o masă câmpenească, pe ritmurile muzicii populare. Tot la aceeași oră, copiii pot participa la concursul de role pe asfalt.
Sărbătoarea se va încheia seara, cu lansarea de lampioane pe stadion, la 21:00, iar la ora 22:00 va fi momentul final al manifestărilor, respectiv lansarea de artificii. Evenimentul este organizat de Primăria comunei Milcovul, Consiliul Local, cu sprijinul lucrătorilor postului de poliție și al Asociației „Frații Ștefan”.