Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785

Proiect pentru elevii cu risc de abandon școlar


    Proiectul „Alege Școala III”, implementat cu sprijinul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, are ca beneficiari 45 elevi din Vrancea și Buzău, care se află în risc de abandon școlar. În august, 15 elevi de la Centrul Inovativ de la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău au beneficiat de o tabără de creație creștină. În perioada care urmează, mai mulți elevi vrânceni, de la Centrul inovativ Tătăranu, aflați, de asemenea, în risc de abandon școlar, vor beneficia gratuit de o tabără de creație creștină, intitulată „Licăr de lumină”, la Mănăstirea Caraiman. De asemenea, vor beneficia și de alte oportunități. „Printre celelalte beneficii ale proiectului «Alege Școala», tabăra a reprezentat momentul cel mai însemnat pentru copii, deoarece a fost o perioadă când au uitat de greutățile pe care le au acasă, și-au descoperit și dezvoltat anumite aptitudini, au conștientizat cât de importantă este educația și școala, au ieșit din spațiul de confort și au împărtășit experiențele creatoare și au legat prietenii cu colegii lor din alte zone ale țării”, se arată într-un comunicat de presă trimis redacției Monitorul de Vrancea.
    Săptămâna viitoare, în perioada 4-7 septembrie, 100 de tineri vrânceni și buzoieni sunt delegați, la invitația Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului,  să reprezinte Arhiepiscopia la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Europa, ce va avea loc la Cluj-Napoca. La eveniment vor participa 6000 de tineri din 14 țări europene, dar și din comunitățile ortodoxe din Siria și Palestina.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?