O singură Dacia nemaivăzută în ultimii aproape 30 de ani a supraviețuit până astăzi și încă mai poate fi întâlnită circulând pe șoselele din România, fiind vorba de un model D Estafette, o dubiță în care încap opt oameni și care a fost salvată datorită unui pasionat de mașini de epocă, un tânăr inginer mecanic din Brașov, Levente Dudi. El a muncit timp de cinci ani să restaureze această mașină ajunsă acum unică la noi în țară, deși înainte de 1990 au fost fabricate în total 624 de astfel de modele.
Cea mai rară Dacia din România, singura astfel de autoutilitară fabricată la uzina de la Mioveni înainte de 1990, a avut ca model de plecare o autoutilitară Renault care mai poate fi întâlnită și acum în Franța, fiind gândită inițial ca o mașină de marfă, însă cea de la Brașov, unde locuiește Levente Dudi, fiind adaptată să poată transporta și persoane.
Pasionat de mașini de epocă încă din copilărie, când a văzut o mașină veche la un unchi al mamei sale, Levente Dudi și-a cumpărat prima mașină în 2004, odată cu primii bani. De atunci a reușit să aibă o colecție formată din șapte mașini de epocă. Vedeta este însă Dacia Estafette, cumpărată în 2011, după patru ani de căutări. Când a achiziționat-o, Levente mai avea o Dacia 1100, însă dorea o Dacia exotică. „Am căutat ceva vreme. Vreo 3-4 ani am săpat să găsesc una. Am vrut neapărat să am o Dacia mai exotică. Eu aveam deja o Dacia 1100 și aveam două mașini în vizor, fie Dacia Estafette, fie Dacia 2000. Dacia 2000 mi-a luat-o înainte un coleg de club, el a restaurat deja una și atunci am rămas cu asta. Asta am cumpărat-o în 2011. Era în Constanța, a fost oarecum părăsită, inițial mi-a suflat-o alt coleg de club, după aceea am cumpărat-o de la el”, a declarat Levente Dudi, pentru AGERPRES.
După ce a cumpărat mașina, Levente a muncit cinci ani la restaurarea ei. Practic, mașina era o rablă cu care nu se putea circula, avea doar acte și caroserie. „Mașina era nefuncțională, nu avea frâne, nu avea podele. Avea caroserie și acte, cel mai important lucru. Pentru ce am cumpărat, un pachet de fiare, a fost o valoare destul de mare. Sunt inginer mecanic. E boală din familie. Am fost ajutat de colegi, de prieteni. Am lucrat cinci ani de zile. Cel mai greu a fost partea de tinichigerie, mașina are toată podeaua refăcută, partea de jos e tablă nouă. Singurul aspect care mi-a fost mai ușor la partea de restaurare a fost motorul, care este un motor de Dacia 1300 și încă există destui care se pricep. Piese se găsesc. Deja am avut probleme și la modelul acesta de motor, la piese, dar nu la fel cum am avut cu elemente estetice, stopuri, faruri, bucăți de tablă, elemente care au fost din fier, tablă. La tapițerie a fost greu să găsesc meseriaș care să se priceapă”, povestește Levente Dudi.
Potrivit proprietarului și organizatorului raliului de mașini de epocă de la Sibiu, Sorin Itu, această Dacia este unică în România, fiind singura funcțională din toate 642 de exemplare care au circulat înainte de 1990 pe drumurile de la noi. Pentru că este atât de valoroasă, cel puțin pentru colecționarii de Dacii, Levente a mai cumpărat încă una din acest model, dar doar pentru piese. „În Franța mai există și acum această mașină, în România au fost 642 de exemplare. Este unica recondiționată. Mai sunt câteva în stare de epave. Nu știu care va fi viitorul lor. Eu am cumpărat-o pe asta că știam că este cu acte și am mai achiziționat una, la un an diferență, doar pentru piese”, a mai spus Levente Dudi.
Nu doar că este singura Dacia Estafette cu care se mai poate circula, dar din toate care mai există în România, doar aceasta are în interior o băncuță pe care încap șase oameni. În acte, mașina este prevăzută cu două locuri. „Băncuța din interior exista. Eu așa am găsit-o. Este singura. Eu mai știu câteva modele, niciuna nu a avut configurația aceasta cu băncuță. Încap șase oameni, dar în acte scrie două locuri”, arată Levente.
Faptul că este o dubiță îi face pe mulți care o văd azi să se gândească că această Dacia era în anii ’70 una care inspira spiritul hippie, semănând oarecum cu mult mai celebrul model de dubiță Volkswagen, care a făcut istorie în acei ani. Pe timpul comunismului a circulat și o legendă, potrivit căreia Elena Ceaușescu ar fi interzis fabricarea acestui model de Dacia care nu a ajuns niciodată la românii simpli, fiind produsă doar pentru instituții de stat înainte de 1990. „Asta era o legendă urbană, că Elena Ceaușescu ar fi interzis fabricația, dar eu cred că argumentul cel mai valabil este că în anii 1970 era criza petrolului, asta era pe benzină, modelul TV mergea deja pe motoare diesel și atunci cred că asta a fost cea mai plauzibilă explicație de ce s-a oprit fabricația. Toate aceste mașini au intrat în anii 1970 și au fost destinate instituțiilor. Nu au intrat la particulari”, crede Levente Dudi. El explică faptul că această Dacia are calitatea franțuzească, fiind asamblată în România din piese aduse din Franța.
Isabela Paulescu
REPORTAJUL integral pe https://bit.ly/2HmflcV