Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

ANAF va putea executa silit mai repede contribuabilii, ajutându-se de formularul unic (consultanţi)


Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va putea executa silit mai repede contribuabilii, conform noii legislații, folosind informațiile din Declarația fiscală unică, atrag atenția specialiștii. „Declarația fiscală unică (Declarația 212) a fost recent introdusă în legislație pentru declararea, impozitarea și taxarea veniturilor extrasalariale, iar o caracteristică a acesteia e că devine titlu executoriu atunci când se atinge scadența la obligațiile de plată. Agenția Națională de Administrare Fiscală folosește direct informațiile din Declarația 212 pentru a soma neplătitorul, fără a mai fi necesară emiterea deciziilor de impunere, așadar se poate ajunge mai repede la executarea silită”, se arată într-un comunicat de presă al CONfirm remis luni.
Agnes Ghiță, expert fiscal în cadrul CONfirm, susține că titlul de creanță fiscală devine executoriu la data la care se împlinește scadența sau termenul de plată prevăzut de lege. „O decizie de impunere, de exemplu, e un titlul de creanță fiscală. La fel o declarație fiscală. Faptul că se ajunge la scadență și plata nu s-a realizat face ca acest titlu să fie folosit de ANAF pentru a executa silit contribuabilul, fără alte formalități’, spune Ghiță.
Termenul de plată pentru sumele declarate în formularul 212 este data de 15 martie a anului următor realizării venitului. Până la acest termen, contribuabilii pot face plăți în baza formularului depus la ANAF. „Odată depășit termenul, ANAF poate să execute silit neplătitorii, folosindu-se de Declarația 212. Este de reținut că executarea silită fiscală se face de către executorii ANAF și nu de către executorii judecătorești – la care merge, de obicei, un privat care are de recuperat o creanță. Pentru populație, Declarația 212 are și un avantaj: contribuabilul va ști exact ce plătește. Declarația unică arată exact ce sume are de recuperat ANAF de la contribuabil, sume la care se adaugă apoi penalități și dobânzi. Înainte, deciziile de impunere se emiteau uneori târziu, contribuabilul nu mai avea timp să înțeleagă ce-i cere ANAF și de ce, iar apoi, când era executat silit, confuzia se adâncea și mai mult”, informează comunicatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?