Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Contabilul focşănean judecat pentru că ar fi PIPĂIT FETIȚE își așteaptă sentința


Maricel B., contabilul focșănean trimis în judecată pentru că ar fi atins fetițe în zonele intime, își așteaptă sentința. Dosarul în care este judecat pentru corupere sexuală a avut vineri, un nou termen, la care instanța a stabilit „pronunțarea asupra cauzei pentru data de 18.09.2015”, se arată în soluția instanței.
    Bărbatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, după ce la data de 30 martie, în jurul orei 18.30, contabilul, care se afla în mașină, ar fi chemat o fetiță la el, sub pretextul că bicicleta acesteia are o defecțiune. În momentul în care copila s-a apropiat de el, ar fi început să o mângâie pe fund și picioare. Fetița a fugit și le-a spus părinților, aceștia făcând propriile investigații și identificându-l pe bărbat. Așa se face că tatăl micuței a mers la ușa contabilului pentru a-i cere socoteală, dar acesta nu a recunoscut nimic. Totodată, tatăl copilei a făcut plângere la poliție, iar în urma verificărilor s-au găsit înregistrări, care ar fi surprins momentul în care contabilul a chemat-o pe fetiță la el, dar și pe cel când o pipăia.
    O lună mai târziu, Maricel B. ar fi acționat din nou. Ar fi chemat la el o altă fetiță, care se juca împreună cu copiii, și ar fi întrebat-o dacă nu vrea să-i cumpere o păpușă, o înghețată sau altceva. În momentul în care copila s-a apropiat de el, contabilul ar fi mângâiat-o pe fund și picioare și i-ar fi băgat mâna în lenjeria intimă, după cum se arată în rechizitoriul procurorilor. Tot atunci, ar fi vrut să mai ademenească o altă fetiță, dar aceasta a refuzat să se apropie de el. Bărbatul nu a recunoscut nimic, dar anchetatorii spun că unul dintre momente a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?