Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO: Iuliana Anghel este Miss Comuna Nănești


Pe 8 septembrie a fost zi de sărbătoare și pentru locuitorii comunei Nănești. Pe lângă cinstirea celor ce poartă numele Sfintei Fecioare Maria, s-a sărbătorit și ziua localității. Evenimentul, aflat la cea de-a treia ediție, a început, marți, la ora 16:00. Au fost prezenți vestiți cântăreți de muzică populară, precum Laura Lavric, Maria Murgoci, Maria Ciobanu, Ionică Moroșanu și Ansamblul Èšara Vrancei. Un alt invitat care i-a încântat pe localnicii prezenți cu vocea sa a fost Alessia.
    Primarul comunei Nănești, Stoica Neagu, le-a mulțumit tuturor sponsorilor care au contribuit pentru organizarea manifestărilor, dar și tuturor persoanelor prezente la eveniment. „Sunt foarte mulțumit de ceea ce s-a reușit în acest an. În spatele fiecărui moment se află multă muncă și implicare. Cetățenii noștri merită ce este mai bun, de aceea ne-am străduit să mulțumim pe fiecare, aducând interpreți atât de muzică populară, cât și din muzică ușoară. Sunt convins că la anul va fi mult mai bine, iar progresul se va vedea în fiecare an”, a declarat primarul.
    S-a organizat un concurs de Miss pentru tinerele din comună, la care au participat nouă fete. Acestea au participat la o probă de talent și la două probe comune de dans, respectiv dans popular și dans țigănesc. Câștigătoare a fost declarată Iuliana Anghel. „A fost o experiență foarte interesantă, nu mă așteptam să câștig. M-am distrat. Iubesc toate participantele, indiferent de locul pe care l-am obținut. Mă bucur pentru că am reușit să realizez ceva frumos și mulțumesc tuturor pentru ajutor, sprijin și încredere”, a declarat aceasta. Locul II a fost ocupat de Alice Orășanu, iar locul III de Adelina Pătrașcu. Miss popularitate a fost desemnată Iolanda Apostol, Miss eleganță a fost numită Andreea Horianga, Andreea Pătrașcu a primit premiul pentru Miss spontaneitate, iar Denisa Neagu și Lavinia Bucșă au primit câte un premiu special. S-a desemnat o câștigătoare și pentru cea mai bună interpretare, Georgiana Toader.
    Președintele juriului care a desemnat câștigătoarele concursului de Miss, Liviu Dima, s-a declarat mulțumit de eveniment și de rezultate. „Pe măsură ce înaintăm, devine un eveniment mai bine organizat, mai frumos. Artiștii au fost foarte buni, fetele de la Miss au fost mai pregătite decât în anii trecuți. Le urez tuturor cetățenilor mult noroc”, a mărturisit acesta.
    Și cetățenii au avut doar cuvinte de laudă despre organizarea zilei comunei lor. „A fost un eveniment plăcut. Au venit artiști pe care nu îi văzusem niciodată atât de aproape. Doamna Maria Ciobanu m-a impresionat foarte tare, nu mă așteptam să ajungă la noi, la Nănești. Totul a fost foarte bine organizat. Abia aștept următoarea ediție”, a declarat Marian A., unul din cetățenii prezenți la eveniment.
    De asemenea, pe lângă diplomele primite de participantele la concursul Miss Nănești, s-au acordat și diplome de onoare pentru persoanele care s-au implicat în organizarea evenimentului. „Am rămas surprinsă când am primit titlul de onoare. Nu mă așteptam să fiu răsplătită astfel pentru implicarea mea în cele trei ediții. Am făcut-o din plăcere, îmi iubesc comuna și sunt mândră că locuiesc aici. Le mulțumesc și domnului primar și doamnei viceprimar pentru încrederea acordată și sper să mă pot implica în toate edițiile ce vor urma”, a declarat Diana-Vasilica Mihai, una din persoanele care au primit diplomă de onoare pentru implicare.
    „Suntem la cea de-a treia ediție a zilei comunei Nănești. Ne-am dorit să organizăm pentru cetățenii acestei comune un spectacol în care să întâlnească artiști consacrați. Anul acesta am avut ca invitați pe Maria Ciobanu, Laura Lavric, Maria Murgoci, dar am dorit și divertisment. Am avut și un artist etno, pe Ionică Moroșanu, dar și pe Alessia, reprezentantă a genului pop-dance. Am vrut să ținem cont de toate cerințele. Artiștii au fost profesioniști, se vede că fac ceea ce le place. M-a impresionat doamna Lavric, înainte să intre pe scenă fredona melodiile celorlalți artiști, se vede pasiunea pe care o depune în munca dumneaei. Le doresc cetățenilor multă sănătate, să vină numai lucruri bune în viața lor”, a transmis  viceprimarul comunei Nănești, Nuți Balinca. Muzica și voia bună au ținut până după ora 23:00.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?