Elevii Åcolii Gimnaziale din Pufești au fost gazdele pompierilor de la Adjud cu ocazia unei acțiuni dedicate zilei de 13 septembrie, Ziua Pompierilor români. Elevii acestei școli s-au bucurat de vizita pompierilor Secției din localitatea Adjud, condusă de colonelul Åtefan Haiduc. Copiii au primit explicații, au înțeles cât de importantă este activitatea de prevenire a incendiilor, de apărare împotriva cataclismelor și de gestionare eficientă a situațiilor de urgență. Încântați de prezența pompierilor, elevii s-au fotografiat cu echipamentul și autospecialele de intervenție. ,,Împreună cu domnul director vom continua seria activităților extrașcolare și îi asigur pe copii că vor fi multe surprize plăcute. Avem încredere în elevii noștri că vor obține și rezultate la învățătură deosebit de bune”, a declarat profesorul Mariana Bogdan, responsabilul cu activitățile extrașcolare de la Åcoala Gimnazială Pufești.
Într-un comunicat de presă se arată că „a fi pompier înseamnă sacrificiu pentru societatea civilă”. „Așa cum predecesorii au luptat în Dealul Spirii la 13 septembrie 1848, prin activitatea din prezent, pompierii sunt un exemplu pentru întreaga societate civilă și în mod special pentru viitorul României – copiii”, se arată într-un comunicat al unității de învățământ.