Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Primarul din Gura Caliţei, implicat într-un ACCIDENT cu maşina de serviciu


 Primarul Nicolae Å¢andără, de la Gura Caliței, a fost implicat ieri într-un eveniment rutier, soldat doar cu pagube materiale. Edilul se afla la volanul mașinii de serviciu, Dacia Duster, și se îndrepta către Focșani. Pe raza comunei Poiana Cristei, pe o porțiune de drum cu gropi, șoferul unui VW a încercat să evite gropile și a pătruns pe celălalt sens de mers. Întrucât erau și curbe, șoferul mașinii VW nu a mai avut timp să revină pe banda sa și a intrat în coliziune cu mașina condusă de primar. În urma accidentului ambele mașini au fost avariate, dar nimeni nu a fost rănit. Edilul ne-a spus că s-a înțeles cu celălalt șofer și va repara mașina primăriei pe asigurarea acestuia. „Mă îndreptam către Focșani cu mașina de serviciu, eram între comunele Poiana Cristei și Cotești. În zona respectivă sunt curbe dar și o porțiune de drum cu gropi. Din sens opus venea un VW cu numere de Sibiu. Își luase mașina de o săptămână și a pătruns pe contrasens în încercarea de a evita gropile. Em am frânat dar el nu a mai avut timp să revină pe banda lui și ne-am ciocnit. Am bara avariată, un far dar și masca. Am chemat poliția ca să nu fie suspiciuni și ne-au spus că ne putem înțelege pentru că sunt doar pagube, nu și victime. Mi-a dat domnul documentele și se va repara pe asigurarea lui. Nu au fost alte probleme”, ne-a spus primarul Nicolae Å¢andără.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?