Temperaturile medii lunare se vor situa peste normalul climatologic în cea mai mare parte a țării, în următoarele trei luni, în timp ce regimul precipitațiilor va fi unul excedentar atât în ultimele luni de toamnă, cât și în prima lună de iarnă, reiese din prognoza meteorologică valabilă pentru intervalul octombrie – decembrie 2015, publicată de Administrația Națională de Meteorologie /ANM/.
În octombrie, temperaturile medii lunare vor înregistra valori peste norme în sud-est și local în sudul și vestul țării, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice, stabilite la 9,6 grade Celsius. Astfel, pentru Banat sunt prognozate temperaturi medii de 10 â 13 grade, Crișana (10â11 grade), Dobrogea (11 â 14 grade), Maramureș (9 â 10 grade), Transilvania (6 â 10 grade), Oltenia (8 â 12 grade), Muntenia (9 â 12 grade) și Moldova (5 â 12 grade ). Cantitățile lunare de precipitații vor avea o tendință de excedent în cea mai mare parte a țării față de media multianuală a perioadei, de 43,5 l/mp.
În luna noiembrie, valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale, cu excepția sud-estului și local sudului și vestului țării, unde acestea se pot situa peste normele climatologice ale perioadei, de 3,8 grade Celsius. Pentru Banat sunt prognozate temperaturi medii de 4 â 7 grade, Crișana (4 â 6 grade), Dobrogea (5 â 8 grade), Maramureș (3 â 5 grade), Transilvania (0 â 5 grade), Oltenia (2 â 6 grade), Muntenia (3 â 6 grade) și Moldova (0 â 5 grade). Cantitățile lunare de precipitații se vor situa în limite apropiate de mediile climatologice în majoritatea regiunilor, mai puțin în centrul și local în nordul și estul țării, unde vor fi posibile cantități medii peste norme.
În prima lună de iarnă, estimările meteorologilor arată că temperatura aerului va avea valori termice în general apropiate de mediile multianuale, iar în sud-estul și local în sudul și vestul țării vor fi posibile temperaturi medii lunare mai ridicate decât în mod obișnuit. Media multianuală a lunii decembrie, stabilită luându-se în calcul perioada 1981-2010, se situează laâ0,8 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse întreâ5 și zero grade Celsius â în Moldova și Transilvania, întreâ2 și zero grade â în Maramureș, între minus două și plus un grad Celsius â în Oltenia, între minus un grad și plus un grad Celsius â în Muntenia, între zero și un grad Celsius â în Crișana, între zero și două grade Celsius â în Banat, și între zero și 3 grade Celsius â în Dobrogea. Pe de altă parte, cantitățile lunare de precipitații se vor situa în limitele climatologice în majoritatea zonelor, local în centrul țării fiind posibile valori peste medii, iar în sud sub normele lunare, de 44,8 l/mp.
Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, și au un grad de realizare de aproximativ 60%.