Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Mesaje cutremurătoare în memoria tinerilor morți joi, în accidentul de pe E85


Cei patru tineri care au murit în urma unui cumplit accident rutier, produs joi după amiază pe drumul european E85, la ieșirea din Slobozia Bradului către Râmnicu Sărat, vor fi înmormântați duminică, în localitatea natală. Este vorba de Liliana Rucăreanu (Lăptucă), de 19 de ani, soțul său Dănuț Rucăreanu, de 25 de ani, cu care s-a cununat în urmă cu o săptămână, șoferul Ionel Tufănoiu, de 27 de ani, și Marica Stoian, de 18 ani. Potrivit unor surse, Liliana Rucăreanu era însărcinată în 6 luni, iar în urmă cu două luni i-ar fi murit socrul.
Tinerii, care se aflau într-un Opel, au murit după ce mașina lor a fost lovită de un VW, fiind apoi proiectată pe contrasens, unde s-a ciocnit violent cu o cisternă. Victimele au rămas prinse între fiarele mașinii, fiind nevoie de intervenția pompierilor de la descarcerare. Patru persoane din VW, respectiv doi bărbați și două adolescente, una de 16 ani, cealaltă de 15, au ajuns la spital. Au suferit răni grave șoferul autoturismului VW și un pasager, respectiv Ștefan Milea și Victor Mihalache, iar răni ușoare două adolescente, Elena M., fiica șoferului, și Adina N.. „La data de 1 octombrie a.c., orele 16.45, pe DN2 E85, km.153+400m, în afara localității Slobozia Bradului, un bărbat, de 56 ani, din comuna Ulmeni, județul Dîmbovița, în timp ce conducea un autoturism VW, nu a păstrat o distanță regulamentară în mers față de un autoturism Opel, condus de un tânăr, de 27 ani, din comuna Vintileasca, județul Vrancea, care era oprit pe banda de lângă axul drumului pentru a efectua virajul la stânga pe un drum agricol modernizat, deschis circulației rutiere și l-a tamponat în partea din spate, proiectându-l ulterior pe contrasens, într-un autotractor. Din impact, autoturismul Opel a fost proiectat într-un alt autoturism, care circula în același sens de mers. A rezultat astfel decesul conducătorului autoturismului Opel și a altor trei pasageri din același autovehicul, în vârstă de 18, 19, respectiv 25 ani, toți din comuna Vintileasca, județul Vrancea. De asemenea, conducătorul autoturismului VW și un bărbat, de 52 ani, din comuna Vulcana-Pandele, județul Dîmbovița, au fost răniți grav, iar două minore în vârstă de 16, respectiv 15 ani, pasagere în același autoturism, au fost rănite ușor. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, se arată într-un comunicat al IPJ VRancea.

   Pe șosea va fi trasată linie continuă

Șoferul autoturismului VW a fost deja audiat de polițiști. El le-ar fi spus oamenilor legii că Opel-ul a oprit brusc în fața sa, iar el a încercat să evite impactul trăgând dreapta de volan. A acroșat Opel-ul în partea laterală, care a fost proiectat pe sensul opus de mers. De asemenea, mașina cu numere de Dâmbovița s-a proptit într-un cap de pod.
În urma producerii acestui eveniment rutier grav, autoritățile vor amplasa în zona respectivă un indicator de interzicere a virajului la stânga, pe sensul dinspre Buzău. De asemenea, pe șosea va fi trasată linie continuă. „Conducătorul auto marca VW a fost audiat joi seara și a precizat că mașina din fața sa a oprit brusc. A încercat să evite imapactul, dar a acroșat Opel-ul în partea laterală. Am discutat cu reprezentanții Secției de Drumuri Naționale și în primă fază va fi montat un indicator cu virajul interzis la stânga, pe sensul de mers dinspre Buzău. De asemenea, va fi trasată linie continuă”, a declarat comisar șef Viorel Gheorghe, șeful Poliției Rutiere Vrancea.

   „A fost cumplit să îi vezi pe toți morți”

    La locul accidentului a ajuns și primarul comunei Vintileasca, Georgel Spătaru. Ieri, el a fost la SML, apoi la Slobozia Bradului pentru a ridica certificatele de deces. „Am fost seara la locul accidentului și apoi am mers la SML după ei. Ieri, (vineri n.r.) am fost la SML, de unde i-am scos pe cei patru tineri. A fost cumplit să îi vezi pe toți morți. Am mers la Slobozia Bradului pentru a le scoate certificatele de deces, deoarece așa e procedura. Am vorbit cu cei din familie și au stabilit să-i înmormânteze duminică. Este o mare tragedie pentru noi, deoarece erau patru suflete tinere și nevinovate. Urmează să stabilim exact cu familiile orele la care vor fi înmormântați, având în vedere că sunt patru persoane. Sunt alături de familiile îndoliate, cărora le transmit sincere condoleanțe. Dumnezeu să-i odihnească în pace”, a spus Georgel Spătaru.

    Mesaje de condoleanțe pe Facebook

Ultima postare pe Facebook pe care a făcut-o Marica Stoian a fost joi la ora 7.29. Tânăra a scris: „Myhaela Stoian se simte destinsă împreună cu Yonuț Tufănoiu la Stațiunea Balta Albă; plimbarică#relaxare#”. Câteva ore mai târziu, în după amiaza aceleiași zile, timpul s-a oprit în loc pentru ea, prietenul său Ionuț și cei doi amici ai lor, Liliana și Dănuț. Minunatele povești de dragoste dintre cele două cupluri au ajuns la final într-o fracțiune de secundă.
După aflarea veștii că cei patru au murit, veste care a îngrozit întreaga comunitatea din Vintileasca, prietenii și apropiații lor au postat mesaje sfâșietoare pe Facebook. Un amic a scris pe pagina Mihaelei: „Nici nu știu cu ce să încep, nu-mi găsesc cuvintele, atâția oameni decedați din cauza unor șoferi neatenți!!!! Tu, ființă nevinovată, nu meritai soarta asta, erai doar un copil și urma ca de acum încolo să descoperi frumusețile vieții!!!! ne cunoșteam nu de mult timp, dar așa bine ne-am înțeles, de parcă ne știam de o veșnicie!!! ți-ai dorit atât de mult o mașină și atât de mult pe Ionuț, încât Dumnezeu ți-a îndeplinit și acest vis!!!!! și uite cum visul tău s-a stins într-o clipă în mașină și cu al tău Ionuț!!!!! mie nici acum nu-mi vine să cred, marți am vorbit la telefon, iar acum nu mai ești!!!! păcat, mare păcat!!! Dumnezeu să te odihnească în pace!!! nu te voi uita niciodată!!!”, a scris acesta. „Chiar dacă nu prea vorbeam, vestea că ești moartă m-a cutremurat. Nu pot să cred, cum să mori tu, în floarea vieții? Cum să moara Liliana, cum să muriți voi toți? Erați tineri și frumoși și vă cunoșteam pe toți, nici acum nu-mi vine să cred. Dumnezeu să vă odihnească în pace”, scrie Cătălina Tufănoiu. „Nu am fost decât prietene virtuale pe Facebook, dar fizicul tău îmi spunea multe lucruri frumoase despre tine. Păcat Mihaela, păcat pentru tinerețea ta, păcat că nu ai apucat să îți trăiești viața alături de persoana pe care o iubeai cel mai mult, păcat pentru părinții tăi, care poate abia așteptau să te așezi la casa ta și să îi faci fericiți. Îmi comentai mereu la poze, ba chiar o dată mi-ai dat mesaj spunându-mi că îți plac toate postările mele. Soarta a fost atât de nedreaptă cu tine. Eu încă nu pot să cred. Condoleanțe familiei îndurerate, să aibă puterea să treacă peste”, scrie și Maria Alexandra.
Nici prietenii lui Ionuț nu își pot explica cum un suflet atât de nobil a ajuns în ghearele morții. Mulți dintre ei îi vedeau pe Ionuț și pe Mihaela formând o familie fericită, mai ales că dragostea celor doi era puternică. „Nu se poate înțelege cât de grea e despărțirea decât atunci când o ființă dragă pleacă de lângă noi! O cauți și nu o găsești, o strigi și nu te aude, o aștepți și nu mai vine. Ne rămâne doar amintirea și un dor nestins în inimă! Cu toții am fost ca o familie! Vă vom păstra vie amintirea și-l vom ruga pe Dumnezeu să le dea odihnă veșnică în Împărăția Sa!”, este mesajul unui prieten, scris pe pagina de Facebook a lui Ionel Tufănoiu.
De acum, Ionuț și Mihaela le vor zâmbi tuturor doar din fotografii. Zâmbetele lor gingașe și drăgălașe vor rămâne în amintirea celor dragi așa cum i-au cunoscut cândva. Plini de viață și cu dorința de a face ceva pe lumea asta. Din păcate și fără voia lor, au spus prea devreme adio și au plecat acolo, sus, în ceruri, în ceata îngerilor. „Durere fără margini, tristețe și lacrimi atât a mai rămas, nu îmi vine să cred că de astăzi o să ne zâmbiți numai din fotografii, suflete dragi cu ce o să umplem noi golul imens lăsat de pierderea voastră? Dumnezeu să vă aibă în pază! Nu o să vă uităm niciodată!”, este postarea Ioanei Mocanu. „Au mai plecat dintre noi doi tineri frumoși care au luptat mult unul pentru celălalt și au ținut morțiș să facă o familie, numai că așa e uneori nenorocita asta de soartă… Dumnezeu să vă odihnească sufletele”, este un alt mesaj.

               Monitorul de Vrancea transmite sincere condoleanțe familiilor îndoliate.

                              Dumnezeu să-i odihnească în pace!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?