Elevii cu vârsta cuprinsă între 12-18 ani se pot înscrie în proiectul „Ziua Ștafetei”, pe platforma www.acumdecid.eu, până pe 25 octombrie. Pot participa la proiect doar grupuri, care vor intra în responsabilitatea coordonatorului de grup din unitatea de învățământ respectivă.
Ideea e următoarea: timp de o zi, tinerii „preiau” meseria la care visează și pe care doresc să o experimenteze. Apoi, totul va fi pregătit și organizat în detaliu pentru ca experiența elevilor să fie cât mai reală, la intensitate maximă. Un profesionist va preda ștafeta tânărului și va deveni mentorul său, ghidându-l și facilitându-i reușita experienței. În perioada 16-20 noiembrie se vor desfășura preluările de ștafetă în toată țara și vor fi celebrate local pe 20 noiembrie, cu ocazia Zilei Internaționale a semnării Convenției privitoare la Drepturile Copilului, în cadrul unei mini-recepții organizate local. La această min-recepție, coordonatorii, mentorii și tinerii vor împărtăși impresii și vor primi diplome de participare.
Coordonatorii de proiect sunt profesioniștii implicați în organizarea evenimentului „Ziua Ștafetei”, care facilitează la nivel de grup/ județean o bună desfășuare a acestuia. Coordonatorii sprijină un grup de cel mult 15 tineri și îi ajută să se înscrie la meseriile pe care doresc să le experimenteze pentru o zi.
Proiectul „Ziua Ștafetei” celebrează dreptul copiilor de a participa la viața de societate. Anul acesta se va desfășura cea de-a patra ediție, implementată de Fundația Terre des hommes în parteneriat cu Ministerul Educației, FONPC, ambasade, asociații și ONG-uri, instituții de stat și privare din toată țara. Prima ediție a acestui proiect a fost în 2012, inspirată după modelul „Takeover Day” din Marea Britanie.
La nivelul județului Vrancea, coordonator este inspectorul școlar pe activități extrașcolare Marilena Oprea.