Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Poliția face verificări în cazul distrugerilor de la Mausoleul Eroilor din Sud


Ca urmare a celor relatate în presă despre situația de la Mausoleul Eroilor din Focșani, polițiștii au făcut o serie de verificări. Potrivit informațiilor primite de la polițiști, până ieri la ora 16.00, la Poliția municipiului Focșani nu fusese depusă nicio plângere. Cu toate acestea, oamenii legii au mers ieri în zonă pentru a vedea despre ce este vorba. Purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, subcomisar Bogdan Toader, ne-a precizat că „se efectuează verificări în vederea identificării și tragerii la răspundere a persoanelor care se fac responsabile”.
    Reamintim că duminică, cu ocazia organizării unei ceremonii militare și religioase de Ziua Armatei Române, s-au descoperit distrugerile de la Mausoleul Eroilor din Sud. În spatele clădirii, mai multe geamuri au fost sparte, iar pereții au fost mâzgăliți, scriindu-se pe ei tot felul de mesaje, mare parte dintre ele obscene.
    Primarul municipiului Focșani, Decebal Bacinschi, care a aflat duminică de cele întâmplate, s-a arătat foarte deranjat de situație, precizând că „este păcat să faci ceva”, dar și că „nu mai există respect nici față de eroi, nici față de biserică, nici față de bătrâni”. El a făcut un apel la cetățenii din zonă și i-a rugat să sune la 112 imediat ce văd ceva suspect în zonă. Când s-au spart geamurile și s-au mâzgălit pereții nu se știe. La Mausoleu nu există pază umană, și nici camere de supraveghere care să surprindă ce se întâmplă în spatele clădirii, acestea fiind montate doar în partea din față a monumentului.
   

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?