Ediția: Luni 30 Decembrie 2024. Nr 6787
Ediția: Luni 30 Decembrie 2024. Nr 6787

GALERIE FOTO: Percheziție la un magazin din Măicănești. Oamenii legii au găsit țigări de contrabandă


32 de percheziții domiciliare au fost efectuate ieri, pe raza mai multor județe, printre care și Vrancea, vizate fiind persoane care ar face contrabandă cu țigări. Potrivit unor surse oficiale, în Vrancea s-a făcut o singură percheziție, la Măicănești, la o familie care deține un magazin. Aceleași surse oficiale ne-au spus că la  Măicănești s-a găsit o cantitate foarte mică de țigarete, aproximativ 20 de pachete. De asemenea, potrivit acelorași surse, nu ar fi pentru prima dată când proprietatea familiei din Măicănești ar fi călcată de polițiști. S-ar mai fi făcut o percheziție în urmă cu ceva timp, iar numărul pachetelor cu țigări de contrabandă găsite atunci ar fi fost de ordinul sutelor.
    Dosarul se află în lucru la DIICOT Brăila. „La data de 26 octombrie a.c., polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T – B.T. Brăila, efectuează 32 de percheziții domiciliare pe raza județelor Brăila, Galați, Vrancea și Suceava. Perchezițiile sunt efectuate la domiciliile membrilor unei grupări infracționale organizate, bănuiți de contrabandă cu țigarete, și la firmele administrate de aceștia. La acțiune participă peste 100 de polițiști de combaterea acriminalității organizate din Brăila, Vrancea și Suceava, polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, precum și luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale Brăila și ai Inspectoratului de Jandarmi Brăila. Acțiunea vizează tragerea la răspundere penală a persoanelor bănuite de comiterea de infracțiuni săvârșite în perioada 2010-2015. Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informații”, se arată într-un comunicat remis presei, ieri, de reprezentanții IPJ Brăila.
    Și pe site-ul DIICOT a fost postată o informare cu privire la acțiune. Potrivit procurorilor, în cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2010, pe raza județelor Brăila, Galați și Suceava s-a constituit un grup infracțional organizat, având ca principală preocupare infracțională contrabanda cu produse din tutun, care provin din Ucraina și Republica Moldova. „S-a reținut că membrii grupului au procurat, transportat, depozitat și distribuit importante cantități de țigări, obținând importante beneficii materiale, prejudiciul estimat fiind de peste 500.000 euro. La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila urmează să fie aduse, în vederea audierii, un număr de 70 persoane”, au transmis procurorii DIICOT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?