Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Tânăra care a vrut să dea șpagă unui polițist, trimisă în judecată


Tânăra din Vidra, care în urmă cu aproximativ două săptămâni a vrut să dea șpagă unui polițist pentru a obține mai ușor permisul de conducere, a fost trimisă în judecată pentru dare de mită. Dosarul va fi soluționat de magistrații Tribunalului Vrancea.
    Fata a vrut să ofere 200 de euro unui polițist de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Vrancea, pentru ca omul legii să închidă ochii la eventualele greșeli pe care le-ar fi putut face în timpul probei de traseu. Alina M. a pus banii în dosarul de școlarizare, înainte de a începe proba. Numai că, între timp, polițistul examinator, Mirel T., și-a sesizat colegii de la DGA-Serviciul Județean Anticorupție Vrancea, care sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au organizat flagrantul.
În momentul flagrantului, tânăra susținea proba de traseu, iar în dosarul ei au fost găsite 4 bancnote de câte 50 de euro. „În fapt, la data de 08.10.2015, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul S.J.A. Vrancea au fost sesizați telefonic de polițist, examinator în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Vrancea, cu privire la faptul că M. A., în timp ce susținea proba practică pentru obținerea permisului de conducere categoria B, i-a remis o sumă de bani în euro pe care o introdusese anterior începerii probei în dosarul de școlarizare. Denunțul a fost înaintat de îndată Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, iar procurorul desemnat și lucrătorii de poliție judiciară au identificat-o pe M. A. la volanul autoturismului – școală și au găsit în dosarul de școlarizare înmânat polițistului examinator un număr de 4 bancnote a 50 euro”, au transmis polițiștii la momentul flagrantului.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?