Filmele ‘Our Brand is Crisis’ și ‘Burnt’, în care joacă Sandra Bullock și respectiv Bradley Cooper, se numără printre premierele acestui sfârșit de săptămână, care, potrivit experților, va fi în continuare dominat de ‘The Martian’ și ‘Goosebumps’, relatează EFE. ‘Our Brand is Crisis’, regizat de David Gordon Green, este o comedie satirico-politică în care Bullock joacă rolul unei consiliere responsabile de campania mediatică a candidatului la președinția Boliviei. Pelicula se bazează pe un film documentar omonim despre aplicarea strategiei campaniilor politice americane la alegerile prezidențiale din Bolivia din 2002, când Gonzalo Sánchez de Lozada a câștigat în fața lui Evo Morales și a fost reales președinte. ‘Burnt’, al lui John Wells, relatează cum un bucătar (Cooper) care și-a distrus cariera din cauza problemelor cu drogurile și atitudinea sa conflictuală, decide să-și schimbe viața și să se redreseze complet în fruntea unuia din cele mai bune restaurante din Londra. Filmul reprezintă și o întâlnire pe marele ecran între Cooper și Sienna Miller la un an după marele succes al ‘American Sniper’.Alte premiere sunt comediile horror ‘Scouts Guide to the Zombie Apocalypse’ și ‘Freaks of Nature’. În primul film, trei tineri exploratori descoperă adevărata semnificație a prieteniei încercând să salveze poporul de amenințarea zombi. Distribuția este completată de Tye Sheridan, Logan Miller și Joey Morgan. ‘Freaks of Nature’, de regizat de Robbie Pickering, prezintă cum oamenii, vampirii și zombii conviețuiesc pașnic într-un oraș numit Dillford, până la venirea extratereștrilor care vor să extermine întreaga populație. Nicholas Braun, Mackenzie Davis, Josh Fadem și Denis Leary se numără printre protagoniștii filmului.