Maricel B., contabilul de 39 de ani, din Focșani, trimis în judecată de procurori pentru „corupere sexuală a minorilor”, a dat, vineri, primele declarații în fața instanței de judecată. El a negat acuzațiile care i se aduc, a izbucnit de mai multe ori în plâns și a povestit versiunea sa. El a spus că în seara zilei de 30 martie, atunci când anchetatorii susțin că s-ar fi „legat” de prima fetiță, nu ar fi făcut altceva decât să-i spună acesteia că are o problemă la bicicletă.
Maricel B. a declarat că și-a luat soția de a serviciu, a lăsat-o în fața blocului și a mai făcut câteva ture prin apropierea blocului în care locuiește deoarece locul său de parcare era ocupat și aștepta să se elibereze. Susține că a oprit mașina pe drum, a discutat cu un client căruia îi ținea contabilitatea la firmă și a ajuns de două ori în zona unei școli din cartierul SUD, unde a și oprit pentru a fuma o țigară. Era în mașină, cu portiera deschisă, atunci când s-au apropiat de el trei fetițe, una fiind pe o bicicletă. Întrucât a observat că bicicleta are o problemă, contabilul susține că i-a atras atenția copilei că se va accidenta pentru că are probleme cu butucul. Bărbatul afirmă că fetița nu a înțeles ce este acela butuc, iar el i-ar fi arătat, dar fără să o atingă pe copilă. Apoi, după ce a ajuns acasă, la scurt timp, la ușa lui s-au prezentat trei bărbați, unul dintre ei tatăl fetiței, care l-ar fi amenințat și i-ar fi spus că-i va face plângere, lucru care s-a și întâmplat, el fiind chemat la poliție pentru declarații.
Contabilul spune că, după ceva timp, a fost chemat din nou la poliție, explicându-i-se că mai are o plângere, veste care l-ar fi lăsat fără glas. Panicat, ar fi început să caute prin telefon să afle ce a făcut în data respectivă. Și-a amintit că în ziua în care se spune că ar fi acostat alte copile, nu a făcut altceva decât să ridice un colet, să meargă la un service pentru telefoane, apoi acasă.
Maricel B., care a izbucnit de vreo trei ori în plâns, a spus că dacă ar fi făcut așa ceva, nu s-ar fi dus în niciun caz în fața școlii, acolo unde toată lumea știe că sunt camere de supraveghere, ci s-ar fi dus „dracu pe un câmp”. Mai mult, el a adăugat că dezaprobă astfel de comportamente atunci când aude despre cazuri similare, dar și că își dorește foarte mult un copil.
A adăugat că anterior acestei situații, a auzit că prin cartierul Sud umblă un bărbat care ar atinge copii în zonele intime, iar în opinia sa acesta este un bărbat cu probleme psihice. La rândul său, avocatul a vrut să precizeze că este foarte posibil ca al său client să fi fost confundat.
Control judiciar menținut
Tot vineri, s-a luat în discuție și măsura preventivă, respectiv cea a controlului judiciar, care a fost menținută. El are de respectat în continuare o serie de obligații, următorul termen de judecată fiind stabilit pentru 27 noiembrie. „(…) menține măsura controlului judiciar a inculpatului Bușilă Maricel, dispusă prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani nr. 1811/P/2015 din data de 08.05.2015, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen. impune inculpatului respectarea următoarelor obligații, pe durata măsurii: a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanța cu privire la schimbarea locuinței; c) să se prezinte la Poliția Municipiului Focșani, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; (…) impune inculpatului să nu se apropie de persoanele vătămate (…) și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale. (…) atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art.208 alin. 5C. pr. pen., stabilește termen pentru următoarea verificare a legalității și temeiniciei măsurii controlului judiciar în cursul judecății la data de 18.12.2015. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare. (…) Amână judecarea cauzei la data de 27.11.2015, ora 09:00, completul P5, pentru administrarea probelor propuse. Soluționată și pronunțată în ședință publică azi, 30.10.2015”.
De ce a fost contabilul trimis în judecată
Bărbatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, după ce la data de 30 martie, în jurul orei 18.30, ar fi chemat o fetiță la el, sub pretextul că bicicleta sa are o defecțiune. În momentul în care copila s-ar fi apropiat de el, ar fi început să o mângâie pe fund și picioare. Fetița ar fi fugit și le-a spus părinților, aceștia făcând propriile investigații și identificându-l pe bărbat. Așa se face că tatăl micuței a mers la ușa contabilului pentru a-i cere socoteală, dar acesta nu a recunoscut nimic.
O lună mai târziu, Maricel B. ar fi acționat din nou. Ar fi chemat la el o altă fetiță, care se juca împreună cu copiii, și ar fi întrebat-o dacă nu vrea să-i cumpere o păpușă, o înghețată sau altceva. În momentul în care copila s-a apropiat de el, contabilul ar fi mângâiat-o pe fund și picioare și i-ar fi băgat mâna în lenjeria intimă, după cum se arată în rechizitoriul procurorilor. Tot atunci, procurorii spun că ar fi vrut să mai ademenească o altă fetiță, dar aceasta a refuzat să se apropie de el.