Crucea Roșie Vrancea a demarat în satul Oreavu din comuna Gugești proiectul „Rendez vous pentru sănătate în foișorul Crucii Roșii”, finanțat de Fundația de Sprijin Comunitar în parteneriat cu Fundația Vodafone România. În baza acestui proiect va fi acordată asistență și sprijin socio-medical unui număr de minim 50 de vârstnici. „Proiectul actual se desfășoară în perioada 1 septembrie 2015 – 30 aprilie 2016 în incinta Locuinței Protejate pentru Persoane Vârstnice «Micul Rosmalen», unde a fost amenajat un spațiu adecvat pentru un minim de 50 de persoane vârstnice singure din comunitate și din locuința protejată. În acest moment, Locuința Protejată pentru Persoane Vârstnice Micul Rosmalen, înființată în urmă cu câțiva ani de Crucea Roșie Vrancea, are în îngrijire 15 persoane”, se arată într-un comunicat semnat de directoarea Crucii Roșii Vrancea, Rodica Davidean.
Potrivit acesteia, proiectul își propune să aducă îmbunătățiri calității vieții vârstnicilor din Oreavu, să asigure și să mențină starea de sănătate pentru cei minim 50 de beneficiari, prin servicii sociale, premedicale și de prim-ajutor. „Acestea vor fi furnizate într-un spațiu de 22 mp, adiacent foișorului existent de la Locuința Protejată pentru Persoanele Vârstnice «Micul Rosmalen». De asemenea, se urmărește integrarea activă a celor 50 de persoane vârstnice în viață socială, prin înființarea și dotarea unui număr de 3 ateliere lucrative. Se va înființa și un punct PAZI (punct prim ajutor zone izolate), unde se vor efectua controale periodice ale sănătății (tensiune, glicemie, greutate, starea psihică) și se va acorda primul ajutor pentru cei 50 de beneficiari ai proiectului, dar și pentru alte persoane din sat. Acest proiect este finanțat prin programul «Investiții pentru comunități durabile» cu suma de 31.500 lei”, se mai arată în comunicat.