Cardul național de sănătate poate fi folosit în continuare, în cazul schimbării numelui prin căsătorie. Mihai Copaci, președintele Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea, spune că în cazul în care cardul este emis pe un nume, iar acesta se schimbă după căsătorie, cardul național poate fi utilizat în continuare pentru ca persoana respectivă să beneficieze de servicii medicale. „Atâta timp cât există același cod numeric personal, cardul nu trebuie schimbat. Interogarea calității de asigurat în SIUI se face prin introducerea CNP-ului. De asemenea, CID-ul rămâne același pe card. Astfel, o persoană care-și schimbă numele prin căsătorie, nu trebuie să-și schimbe cardul de asigurat”, a spus Mihai Copaci.
Pentru asigurații care împlinesc vârsta de 18 ani și/sau dobândesc calitatea de asigurat se generează automat din sistem comanda de tipărire și distribuire a cardului de sănătate. Nu este necesară solicitarea în scris a asiguratului pentru eliberarea cardului. Aceștia vor primi cardul național de sănătate prin servicii poștale, la domiciliul înscris în cartea de identitate.
Peste 195 de mii de carduri pentru vrânceni
Pentru județul Vrancea au fost emise 195 de mii de carduri, iar dintre acestea 10.600 au fost returnate la CAS. 6.300 dintre ele au fost distribuite cu ajutorul medicilor de familie, iar aproximativ 600 sunt la CAS și așteaptă să fie ridicate de asigurați. De asemenea, și asigurații OPSNAJ se pot prezenta la CAS pentru a intra în posesia cardurilor de sănătate.
Persoanele care nu au primit încă, la domiciliu, cardul național de sănătate, pot afla dacă acesta a fost emis accesând o pagină de internet, respectiv http://www.casan.ro/casvn/page/verificare-asigurat.html, unde trebuie introdus codul numeric personal al solicitantului și un cod de verificare afișat pe ecran. Apoi, site-ul va genera mai multe informații, printre care și dacă persoana este asigurată, data înscrierii la medicul de familie și dacă are cardul de sănătate emis.
În cazul în care acest document a fost emis, dar nu l-ați primit, vă puteți adresa CAS pentru ridicarea lui. Cardul național face dovada calității de asigurat și confirmă prezența asiguratului la furnizorul de servicii medicale. Prin implementarea acestui sistem informatic, autoritățile susțin că banii din sistemul asigurărilor de sănătate vor fi cheltuiți mai eficient și mai transparent.