În perioada 16 – 20 noiembrie 2015, în toată țara se organizează campania socială de sprijinire a copiilor și familiilor aflate în dificultate „Săptămâna legumelor și a fructelor donate”. Această campanie se desfășoară în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC) și implică voluntarii și coordonatori din județ. Prin această activitate extracurriculară, elevii de la Åcoala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” Mărășești au avut prilejul de a dărui cu mult drag și bucurie din roadele toamnei, copiilor care participă la activitățile din Centrul Socio- educațional din orașul nostru. Bunătatea, generozitatea și solidaritatea ne-a unit pe toți în jurul fructelor donate „din suflet, pentru suflet”.
Scopul acestei campanii este acela de a sensibiliza elevii și profesorii din unitățile de învățământ cu privire la situația dificilă în care se află familiile, implicit copiii, afectați de lipsa de alimente. Prin acest demers se intenționează consolidarea abilităților copiilor de a trăi împreună cu ceilalți, într-o societate unică și solidară, în care contează valențele umanitare, implicarea, angajamentul, responsabilitatea.
Campania „Săptămâna legumelor și a fructelor donate” implică strângerea de legume și fructe de către elevii voluntari implicați în programul SNAC și donarea lor familiilor aflate în dificultate sau unor instituții sociale. Demersul face parte din calendarul activităților educative naționale, organizate de Ministerul Educației.
Daniela Mihalcea