Aproximativ 330 de milioane de lei (peste 73 de milioane de Euro) a alocat și a prevăzut Guvernul condus de Victor Ponta pentru finanțarea a 74 de obiective de investiții din județul Vrancea, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Suma va fi eșalonată în perioada 2015-2018. Până în luna septembrie a.c., Guvernul Ponta a alocat peste 44 de milioane de lei, pentru finanțarea unor investiții derulate de Consiliul Județean Vrancea dar și de primăriile din 50 de localități vrâncene. Alocarea și previzionarea sumelor mai sus menționate a fost posibilă ca urmare a intervențiilor făcute de președintele Consiliului Județean Vrancea și al UNCJR, Marian Oprișan.
Practic, numai prin PNDL, program derulat prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Guvernul a alocat finanțare pentru investiții din localitățile: Broșteni – Reabilitare, modernizare și dotare grădiniță cu program normal, sat Broșteni, comuna Broșteni – 1.472.062 lei; Cîmpuri – Reabilitare Åcoală Generală nr.1 în comuna Cîmpuri – 139.096,00 lei; Gologanu – reparații capitale acoperiș și lucrări de izolare termică școală gimnazială profesor general Gheorghe Gheorghiu, comuna Gologanu – 650.739 lei; Milcovul-R.K. Grădiniță Milcovul-536.455 lei; Obrejița- Grădiniță cu program normal, 3 săli clasă, comuna Obrejița-826.260 lei; Vulturu – Reabilitare Åcoală Gimnazială Vulturu și construire magazie pentru lemne, sat Vulturu – 2.117.566 lei; Adjud – Reabilitarea străzilor Alexandru Ioan Cuza, 1 Mai, Mihai Eminescu și Vânători oraș Adjud-3.158.331,70 lei, Bîrsești – Rețele distribuție apa etapa II comuna Bîrsești – 620.833,08 lei; Bolotești – Refacere acoperiș școală-80.000 lei; Bordești – Modernizare DC 158 km0+960-2+145, comuna Bordești – 517.890 lei; Cîmpuri – Modernizare și extindere alimentare cu apă comuna Cîmpuri – 23.774,00 lei; Cîrligele – Modernizare DC 211 Dălhăuți -Schit Dălhăuți km 0+000-3+000 și construire pod din beton armat peste pârâul Dălhăuți, comuna Cîrligele – 318.886,00 lei; Corbița – Înființare sistem alimentare cu apă în satele Åerbănești și Corbița, comuna Corbița – 161.569,57 lei; Cotești – Modernizare drumuri comunale, drumuri de interes local și pod din beton armat pe DC147 peste pârâul Dâlgov, comuna Cotești – 11.344.729,97 lei; Dumbrăveni – Modernizare drum comunal DC 158 și drum de interes local DC 158 – Mănăstirea Recea, comuna Dumbrăveni – 2.613.966,00 lei; Dumitrești – Modernizare rețele de drumuri în comuna Dumitrești – 8.557.238 lei; Fitionești – Sistem public centralizat de canalizare al apelor uzate menajere și stație de epurare a efluentului uzat menajer în comuna Fitionești -13.948.910 lei; Fitionești – Sistem centralizat de alimentare cu apă în scop potabil și menajer în satul Ciolănești, comuna Fitionești – 40.719,20 lei; Garoafa – Modernizare drumuri de interes local, comuna Garoafa-8.408.621,00 lei; Golești – Modernizare străzi, comuna Golești – 2.321.360,40 lei; Gugești – Modernizare străzi în zona Satu Nou și Cartierul Sinistrați, comuna Gugești – 1.923.223,45 lei; Gugești – Extindere dezvoltare si automatizare sistem alimentare cu apă comuna Gugești – 2.346.750,00 lei, Gugești – Extindere canalizare în sistem vacuumatic sat Oreavu, comuna Gugești – 1.053.493,15 lei; Gugești – odernizare străzi în zona Satu Vechi și Centru, comuna Gugești – 2.893.170,59 lei;
Gura Caliței – Modernizare DC165, sector DJ 204P- Rașca, km0+000-3+500, comuna Gura Caliței-6.162.070,00 lei; Jariștea – Modernizare DC 133 , comuna Jariștea -167.053,00 lei.
Bani pentru alimentări cu apă și asfaltarea unor străzi
Tot prin PNDL au fost alocate finanțări pentru obiective de investiții din localitățile: Măicănești – Construire stație de epurare, rețele colectoare, canalizare comuna Măicănești, sat Măicănești, județul Vrancea – 2.009.612,20; Mera – Reabilitare școală nr.1 și construire grup sanitar și grădiniță, comuna Mera – 1.438.870 lei; Movilița – Modernizare rețele de drumuri în comuna Movilița-4.370.449,00; Nănești – Modernizare drumuri de interes local în satele Nănești și Călienii Noi, comuna Nănești – 7.263.452,32 lei; Negrilești – Construire sediu primărie, comuna Negrilești – 2.967.822 lei; Nereju – Modernizare DC 106 Nereju – Păvălari, comuna Nereju – 2.851.098 lei; Nistorești – Alimentare cu apă comuna Nistorești-1.000.000 lei; Obrejița – Modernizare drumuri comunale, comuna Obrejița – 791.729,68 lei; Odobești – Modernizare și reabilitare rețea stradală în orașul Odobești – 7.495.062 lei; Odobești – Reabilitare infrastructură stradală oraș Odobești – 8.518.294,85 lei; Paltin – Extindere rețele alimentare cu apă, mărirea capacității de înmagazinare și a sursei , comuna Paltin – 1.951.000 lei; Paltin – Modernizare străzi în comuna Paltin-8.115.000 lei.
13,5 milioane lei pentru investiții derulate de orașul Panciu
Sume importante primește și orașul Panciu pentru derularea următoarelor proiecte: Modernizare tramă stradală în zona centrală a orașul Panciu-9.677.369 lei; Extindere rețea canalizare menajeră și realizarea unei stații de epurare a apelor uzate în spațiul rural al orașului Panciu-271.256,38 lei; Refacere și modernizare sediu primărie orașul Panciu – 3.597.701,96 lei.
Alte investiții sunt la: Păulești – Modernizare și extindere alimentare cu apă, comuna Păulești – 1.061.319,02 lei; Păulești – Modernizare drum de interes local în comuna Păulești – 3.404.118,01 lei; Poiana Cristei – Modernizare DC149A Poiana Cristei și vicinale sat Odobasca km0+000-km3+300, comuna Poiana Cristei – 4.958.184 lei; Poiana Cristei – Modernizare drum comunal DC152, km 0+000 – km 1+470, comuna Poiana Cristei – 1.030.056 lei; Popești – Alimentare cu apă în satul Popești, comuna Popești – 2.330.996,14 lei; Răcoasa – Modernizare drumuri de interes local în comuna Răcoasa – 7.275.756 lei; Reghiu – Modernizare drum vicinal sat Scoruș, comuna Reghiu – 4.425.513 lei; Slobozia Ciorăști – Modernizare străzi sat Slobozia Ciorăști, Jiliște și Armeni, comuna Slobozia Ciorăști – 2.596.216,35 lei; Soveja – Reabilitare și modernizare DC 58:DJ 205L – Rucăreni – DN 2L, km: 0+000-3+600, comuna Soveja – 1.916.706 lei; Spulber – Alimentare cu apă satele Å¢ipău, Păvălari și Carsochești, comuna Spulber -1.707.698,77 lei; Spulber – Alimentare cu apă sat Spulber, comuna Spulber – 154.171,76 lei; Străoane – Modernizare drum DC 49, comuna Străoane – 17.298 lei; Suraia – Modernizare străzi în zona centru Suraia – 7.718.784 lei; Tănăsoaia – Modernizare DC 18 Feldioara – Covrag, comuna Tănăsoaia – 1.935.624 lei; Tătăranu – Modernizare drumuri de interes local în comuna Tătăranu – 4.077.700 lei; Tîmboiești – Modernizare drum de interes local satele Slimnic și Pădureni, comuna Tîmboiești – 1.945.759 lei; Tulnici – Reabilitare și extindere sistem alimentare cu apă comuna Tulnici – etapa a II-a -3.714.053,90 lei; Tulnici – Canalizare, rețele colectoare și stație de epurare Tulnici – Coza, comuna Tulnici – 551.980,91 lei; Vidra – Modernizare DC63 Tichiriș (DN2D) – Viișoara, comuna Vidra – 5.573.678,15 lei; Vîrteșcoiu – Modernizare drumuri în interiorul comunei Vîrteșcoiu: str. Olanelor, str. Maior Ghe. Pastia, str. Troiței, str. Garofiței (parțial) și str.Matului (parțial) – 684.298,15 lei; Vîrteșcoiu – Renovare clădire în vederea schimbării destinației din magazin universal în grădiniță cu program prelungit, comuna Vîrteșcoiu – 478.801 lei; Vrâncioaia – Alimentare cu apă satele Spinești și Bodești, comuna Vrâncioia – 2.689.498 lei; Vrâncioaia – Modernizare drum local Vrâncioaia – Ploștina, km 0+000 – 2+000, comuna Vrâncioia – 1.739.950,54 lei; Vrâncioaia – Modernizare drumuri de interes local în comuna Vrâncioaia – 4.008.928,68 lei.
104 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor la DJ 205D (FOTO)
De asemenea, administrația județeană primește aproximativ 118 milioane de lei pentru obiectivele aflate în derulare. Cea mai mare sumă, respectiv 104, 2 milioane de lei este alocată pentru finalizarea lucrărilor la DJ 205D – Valea Sării – Năruja – Paltin – Nereju – Brădăcești.
Banii sunt repartizați astfel: – Modernizare DJ 205E Vidra – Vizantea Livezi – Cîmpuri-3.643.946,60 lei; Reabilitarea și reconstrucția obiectivelor de infrastructură rutieră din zona localităților Paltin, Doaga, Valea Sării-2.206.806,53 lei; Lucrări de consolidare și reabilitare a podului din beton armat peste râul Râmna, apărare de mal și lucrări la albie, pe DJ 204P, km.15+567, comuna Gura Caliței-1.777.777,00 lei; Refacere și consolidare corp drum DJ 205 R, km.28+130, comuna Poiana Cristei-1.633.525,00 lei; Construire pod din beton armat pe DJ 205D peste pârâul Pețic, km 8+350, sat Năruja, comuna Năruja, județul Vrancea-1.930.018,00 lei; Construire pod din beton armat pe DJ 241F peste râul Zeletin, la km. 12+060, sat Plăcințeni, comuna Boghești -2.318.753,45 lei; Continuare de lucrări modernizare DJ 205D (Valea Sării – Năruja – Paltin – Nereju – Brădăcești) – 104.267.818,07 lei; Construire pod din beton armat pe DJ 203H peste râul Râmnicu – Sărat, km. 27+700, comuna Dumitrești-10.412.540 lei; Lucrări de aducerea podului pe DJ 205B, km43+750 peste râul Putna, la starea tehnică inițială – 67.765,85 lei.
Directorul Direcției de Dezvoltare din cadrul Consiliului Județean Vrancea, Romeo Iordache, a declarat că elementul de noutate la aceste noi alocări pentru proiectele finanțate prin PNDL este acela că decontarea lucrărilor se va face în funcție de solicitările depuse de Unitatea Administrativ Teritorială (UAT), plata nefiind limitată anual la un anumit plafon. „Decontarea lucrărilor se va face în funcție de situațiile de lucrări realizate și solicitările depuse de UAT-uri, plata nemaifiind limitată anual la un anumit plafon”, a precizat Romeo Iordache.