Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

VIDEO și GALERIE FOTO : În Vrancea NINGE. Cauciucurile de iarnă devin OBLIGATORII, drumarii spun că au utilajele pregătite


Județul Vrancea se află de ieri după-amiază, de la ora 16.00, sub atenționare meteo Cod Galben de ninsori. La Focșani a început să ningă în această dimineață, un strat fin de zăpadă începând chiar să se aștearnă în jurul orei 9.30. Atenționarea va expira astăzi, la ora 14.00. Potrivit informațiilor postate pe site-ul Administrației Naționale de Meteorologie, se va depune un strat consistent de zăpadă.  „Temporar va ninge în zona de munte, iar în Carpații Meridionali și în cea mai mare parte a Carpaților Orientali se va depune strat de zăpadă, local mai consistent. Treptat, vor predomina ninsorile și în estul și sudul Transilvaniei, precum și în Subcarpații Moldovei. Notă: Trecător și izolat, precipitații mixte vor fi și în zonele deluroase din restul teritoriului. În sudul și sud-estul țării se vor cumula cantități de apă ce pot atinge pe arii restrânse 15…20 l/mp. Precipitații, local mai abundente, se vor semnala și pe parcursul zilelor următoare”, se arată în informarea ANM. Ieri a nins în zona de munte, la Tulnici-Lepșa, Soveja, dar și la Vintileasca – Muntioru.

Devin obligatorii anvelopele de iarnă

    Odată cu prima ninsoare sunt obligatorii anvelopele de iarnă. Potrivit Codului Rutier, cauciucurile de iarnă nu sunt obligatorii începând cu data de 1 noiembrie, așa cum s-a tot speculat în presă, dar sunt obligatorii chiar și în octombrie sau în orice altă lună a anului în cazul în care se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei. Conform polițiștilor, echiparea cu anvelope de iarnă este obligatorie din momentul în care începe să ningă, indiferent de perioadă, cât timp este carosabilul acoperit de zăpadă. „Obligativitatea dotării autovehiculelor cu cauciucuri de iarnă nu depinde de un anumit interval de timp, ci de condițiile meteorologice, după cum se precizează în Ordonanța de Guvern 5/2011. Astfel, șoferii trebuie să aibă cauciucuri de iarnă doar când circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, indiferent de perioada calendaristică”, au precizat polițiștii vrânceni.
    Persoanele care nu respectă Ordonanța Guvernului nr. 5/2011 pot primi între 9 și 20 de puncte de amendă, ceea ce se traduce prin valori cuprinse între 945 și 2.100 de lei. În același timp, agentul reține certificatul de înmatriculare sau de înregistrare, eliberând șoferului o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație. Conform Codului rutier, certificatul va fi restituit în momentul în care șoferul dovedește că și-a echipat mașina cu anvelope de iarnă sau alte echipamente antiderapante certificate, după caz.

Atenție la drum!

    Având în vedere atenționarea meteorologică cod galben de vreme rea, emisă de Administrația Națională de Meteorologie, polițiștii recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan, să adapteze viteza de deplasare în funcție de starea carosabilului și vizibilitate, să păstreze în mers o distanță suficient de mare pentru a putea opri în condiții de siguranță, să nu acționeze brusc mecanismele de direcție și frânare și să utilizeze cu precădere frâna de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos.Totodată, polițiștii atenționează conducătorii auto să nu pornească la drum dacă nu și-au echipat corespunzător autovehiculele pentru circulația în condiții de iarnă.

Zăpadă de 20 de centimetri la schitul Muntioru din Vintileasca

    O parte din județul Vrancea a fost ieri acoperit cu o mantie de zăpadă. În zonele de munte, ploaia măruntă, mocănească s-a transformat în fulgi de nea. Dacă pe unele locuri zăpada abia a acoperit pământul, în unele localități stratul a depășit lejer 10 centimetri. Pe Valea Rîmnicului, în comuna Vintileasca, zăpada și-a făcut apariția încă de la primele ore ale dimineții, însă stratul de zăpadă care se așeza pe sol, s-a topit. La schitul Muntioru, din aceeași localitate, care se află la intersecția județelor Buzău, Vrancea, Covasna, într-un peisaj mirific denumit „acoperișul Vrancei”, la o altitudine de 1.300 metri, zăpada depășea marți seara 20 de centimetri. „Noi suntem pregătiți de iarnă așa cum se cuvine. Aici, sus pe munte, a început să ningă marți de dimineață de pe la ora 04.00. De cu seara de luni a început să plouă mărunt și spre dimineață s-a transformat în ninsoare. Pe la ora 10.00 zăpada avea mai bine de 10 centimetri și ningea liniștit. Nu ne facem griji că Dumnezeu este cu noi și ne ajută. Ne-am făcut provizii și de acum iarna știe ce are de făcut. Acum pe seară (marți -n.r.) zăpada cred că depășea peste 20 de centimetri și continua să ningă”, ne-a spus unul dintre călugării de la Mănăstirea Muntioru, cea mai înaltă așezare de pe Valea Rîmnicului. 
    În comună, zăpada care a căzut în timpul zilei nu a reușit să rămână pe sol din cauza temperaturii care nu a scăzut sub 0 grade. „A nins începând de după amiază, însă s-a luat. În sat nu este zăpadă acum, ci doar pe pădure în sus spre schitul Muntioru. Acum seara s-a cam lăsat gerul și mai vin fulgi de zăpadă. Nu cred că va mai ninge deoarece bate vântul și duce norii de zăpadă în altă parte. Majoritatea oamenilor din sat spun eu că s-au pregătit de iarnă. La noi oamenii sunt gospodari și știu ce au de făcut înainte ca vremea să se schimbe”, ne-a dat asigurări un localnic din satul Neculele, comuna Vintileasca.

Peste 52 de utilaje pentru deszăpezirea drumurilor naționale din Vrancea

    Drumarii vrânceni au intervenit, de ieri, în zona de munte a județului unde s-a așternut deja un strat de zăpadă. Conducerea Secției de Drumuri Naționale Vrancea a trimis un utilaj în zona de munte pentru a interveni, astfel încât să nu fie probleme în trafic. Ieri, în județ urmau să ajungă 24 de utilaje ale firmei din Suceava care a câștigat contractul pentru deszăpezirea drumurilor naționale din Vrancea. Intervențiile de deszăpezire pe drumurile naționale vor fi asigurate, și în această iarnă, de firma suceveană Flor Construct. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, de care aparține SDN Vrancea, a emis de luni ordinul pentru ca 24 de utilaje să fie prezente în bazele de intervenție din județ. În total, firma suceveană trebuie să asigure 52 de utilaje pentru lucrările de deszăpezire pe cei 508 kilometri de drumuri naționale din Vrancea. La acestea se adaugă utilajele proprii SDN Vrancea, printre care și cele patru freze noi nouțe. Acestea însă nu pot fi utilizate decât în cazul unor drumuri blocate pentru a deschide accesul către localități.
    Dacă nu respectă obligațiile asumate prin contract și au loc accidente de circulație, firma care asigură deszăpezirea ar putea plăti daune interese de circa 100 mii euro pentru evenimentele produse. „Pentru neexecutarea obligațiilor asumate și/sau ce-i revin, Prestatorul are obligația de a plăti achizitorului cu titlu de daune interese o sumă în cuantum de 100.000 euro/evenimente, care constă în accidente de circulație, blocarea părții carosabile, coliziuni în lanț sau carambul, derapare”, se arată într-un articol din contractul propus de Direcția Regională Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?