Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785

Prima de Crăciun, preferată de companiile și angajații din România


Prima de Crăciun reprezintă principalul beneficiu preferat de companiile și angajații din România cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pe locul doi se situează al 13-lea salariu, urmat de tichetele cadou, potrivit unei analize realizate de o firmă specializată în servicii de resurse umane.
Conform studiului, angajatorii pun tot mai mult accentul pe acordarea de beneficii pentru angajați, atât cu ocazia sărbătorilor, cât și pe tot parcursul anului, în vederea creșterii ratei de retenție în companie și atingerea unui grad de satisfacție cât mai ridicat. ‘Anumite companii oferă de la abonamente avantajoase la săli de sport sau la clinici private, până la acoperirea costurilor pentru cursuri de specializare. Totodată, sfârșitul de an reprezintă o perioadă solicitantă din punct de vedere financiar pentru angajați, astfel că beneficiile extra-salariale, cu precădere cele în bani, sunt apreciate de către români’, a declarat Laura Gheară, managing director al General Human Resources, compania care a realizat studiul.
De asemenea, companiile au în vedere și copiii angajaților în perioada sărbătorilor, acordând cadouri fiecărui minor, de cele mai multe ori acestea constând în jucării și dulciuri sau tichete cadou, cu respectarea cadrului legal de acordare a acestora. Pentru copiii angajaților, unele companii optează și pentru organizarea de petreceri de Crăciun dedicate.
Autorii analizei arată că eforturile depuse de angajați de-a lungul anului sunt răsplătite prin bonusurile de performanță, care au ca scop fidelizarea salariaților, și prin acordarea de premii de recunoaștere a meritelor, companiile desemnând ‘Angajatul anului’ sau ‘Angajatul cu cele mai bune vânzări’ în cadrul petrecerii de Crăciun. Anul acesta s-a observat o nouă abordare din partea unor companii din România, care au decis să redirecționeze sumele alocate pentru organizarea unor astfel de evenimente către susținerea unor cauze umanitare.
General Human Resources este o companie înființată în anul 2012, specializată în servicii de externalizare a proceselor de resurse umane, de la administrare de personal și payroll la consultanță în HR și recrutare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?