Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Cine DESZĂPEZEȘTE și CÂT COSTĂ deszăpezirea în Vrancea


Consiliul Județean, Secția de Drumuri Naționale (SDN) Vrancea și 34 din cele 73 de localități ale județului au încheiat contracte de deszăpezire pentru drumurile pe care le au în administrare, în iarna 2015-2016. Deszăpezirea pe drumurile naționale ce traversează județul Vrancea va costa aproximativ 10,2 milioane de lei, iar serviciul va fi realizat de societatea Florconstruct SRL Suceava. Secția de drumuri naționale are în administrare 565 de kilometri de drumuri, iar deszăpezirea unui kilometru de drum național va costa în această iarnă 18 mii de lei. Åžeful SDN Focșani, Marian Paraschiv a declarat că firma prestatoare va interveni cu 52 de utilaje la care se adaugă cele 18 utilaje proprii ale secției. Printre acestea se află și patru freze noi, achiziționate în acest an.
    Tot în cadrul pregătirilor de iarnă au fost montate și 13 kilometri de parazăpezi, urmând ca firma suceveană să monteze încă 20 kilometri de parazăpezi. Åžeful SDN Focșani a arătat că este un deficit atât de personal dar și de utilaje raportat la rețeaua de peste 500 kilometri de drumuri naționale din județ. De exemplu, SDN Focșani are doar un singur schimb pentru cele opt freze. Pentru fiecare asemenea utilaj este nevoie de doi oameni pentru fiecare schimb, respectiv un șofer și un însoțitor. Ori, aceste freze sunt utilaje care trebuie să fie folosite în trei schimburi pentru a putea sparge cât mai rapid un drum blocat de nămeții de zăpadă. De asemenea, secția are o dotare tehnico-mecanică precară, subdimensionată iar multe utilaje sunt uzate, cu o vechime chiar și de 50 de ani.

Cei 538 de kilometri de drumuri județene, deszăpeziți de Sotirex SRL Bacău

    Consiliul Județean Vrancea are în administrare 538 de kilometri de drumuri județene care vor fi deszăpezite în această iarnă de societatea Sotirex SRL Bacău, care are deja pe drumurile județene 49 de utilaje de deszăpezire. Valoarea contractului încheiat cu administrația județeană este de 3,9 milioane de lei, iar deszăpezirea unui kilometru de drum județean va costa administrația județeană 6.500 lei, sumă de aproape trei ori mai mică față de cea cheltuită de SDN Vrancea. De reținut însă că în nici un an nu s-a cheltuit întreaga sumă alocată pentru deszăpezire.
    Deszăpezirea străzilor din Adjud va costa municipalitatea 436 mii lei, plus TVA și va fi realizată de societatea Pietrofin SRL, iar deszăpezirea străzilor din Odobești se va face cu suma de 161 mii lei de către societatea Servicii Urbane din localitate. Deszăpezirea orașului Panciu se va face de Contrans Sorea SRL, contra sumei de 164 mii lei. Zăpada de pe străzile din Mărășești va fi îndepărtată de societatea Cantisort SRL contra sumei de 116 mii lei.
    Majoritatea celorlalte localități care au încheiat contracte de deszăpezire cu firme specializate au făcut-o la oră, fiecare oră de intervenție costând între 110 și 200 de lei, fără TVA. Majoritatea localităților au și stocuri de materiale antiderapante – nisip și sare, cu care vor interveni atunci când va fi cazul, dar stocurile nu sunt cele din necesar. Doar municipiile Focșani și Adjud au raportat că dețin în stoc cantitățile de sare și nisip estimate pentru intervențiile din această iarnă.
    De reținut că 39 de localități vrâncene nu au încheiat contracte cu firme specializate pentru deszăpezire, urmând să presteze acest serviciu în regim propriu, primăriile fiind deținătoare de utilaje cu lamă și chiar freze cu care urmează să intervină. Majoritatea primăriilor din aceste localități sunt deținătoare de buldoexcavatoare, buldozere și chiar freze de zăpadă.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?