Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Statele Unite au declanșat goana după „aurul spațial”


În viitor, a bea apă din spațiu sau a purta o bijuterie din aur lunar s-ar putea să nu mai țină de science-fiction: americanii au declanșat recent goana după comori cosmice, relatează AFP.
Președintele Barack Obama a semnat la sfârșitul lunii noiembrie o lege care autorizează utilizarea comercială a bogățiilor pe care le-ar conține asteroizii și Luna, lucru care constituie o premieră. Legislația, numită The US Commercial Space Launch Competitiveness Act sau Space Act, prevede că orice material găsit de un american sau o firmă americană pe un asteroid sau pe Lună îi aparține, acesta/aceasta putând dispune cum dorește de el, a declarat pentru AFP Jim Dustan, avocat specializat în dreptul proprietății intelectuale în cabinetul Mobius Legal Group.
Statele Unite pun capăt astfel ideii că spațiul aparține tuturor și trebuie să fie explorat în scopuri științifice, în interes comun. „Este începutul celei de-a doua părți a explorării spațiale, după era prestigiului național”, afirmă Christopher Johnson, jurist la ONG-ul Secure World Foundation, care promite cooperare internațională pentru gestionarea bogățiilor spațiului.
Pentru cetățeanul american obișnuit, inițiativa seamănă cu o nouă versiune epică a cuceririi Vestului, dar costul exorbitant al unei călătorii sau a unei misiuni în spațiu ar urma să îi descurajeze pe cei mai mulți. Marea provocare se adresează unor companii americane: dacă marile grupuri își evaluează încă șansele, start-up-urile specializate în forare și exploatare minieră ard de nerăbdare să treacă la treabă.
Pionieri în sectorul minier spațial, două firme, Deep Space Industries (DSI) și Planetary Resources, susțin că dispun de tehnologia adecvată pentru a porni în cucerirea noului El Dorado spațial, bogat în nichel, minereu de fier, aur sau platină. Aceste resurse ar fi, potrivit observatorilor, la fel de importante pentru activitățile spațiale din acest secol cum au fost zăcămintele de fier din Minnesota pentru industria auto din Statele Unite.
Primele misiuni de prospectare ar urma să înceapă în 2017 și să dureze până în 2019, conform unor actori intervievați de AFP. Obiectivul va fi confirmarea informațiilor disponibile în prezent asupra a circa 1.500 de asteroizi ușor accesibili inventariați de NASA, din care 10% ar avea resurse miniere. Extracția acestora este prevăzută din 2020.
DSI și Planetary Resources intenționează să înceapă cu exploatarea apei, aflată sub formă de gheață în asteroizi apropiați de Terra, pentru alimentarea cu apă și carburant a aparatelor spațiale via hidrogen. Cele două firme se gândesc la construirea unei stații de aprovizionare. „Trimiterea a 2 tone de apă pe an în spațiu costă 100 de milioane de dolari. Dacă reușim să exploatăm apă în spațiu și să alimentăm aparatele de pe orbită, o imensă oportunitate se va deschide”, a spus Chris Lewicki de la Planetary Resources. Firma a anunțat că telescoapele sale spațiale, plasate anul trecut pe o orbită terestră joasă, au reperat deja asteroizi promițători. Ea intenționează să lanseze un mic aparat de explorare primăvara viitoare.
DSI, care mizează pe instalarea pe orbită a unor centrale de energie solară care să alimenteze Pământul, a conceput aparate spațiale de 25 de kilograme, numite FireFlies (licurici) și sonde de 32 de kilograme, DragonFlies (libelule), pentru a-și materializa ideile. Piața de exploatare a „aurului spațial” ar urma să se cifreze la 3.000 de miliarde de dolari în viitorii 10-15 ani, potrivit DSI și Planetary Resources.
Cele două start-up-uri vor să aibă o clientelă internațională, însă, pentru acest lucru, trebuie să determine guverne din străinătate să adopte legi similare Space Act.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?