Chiar dacă are zece ani, un băiețel, elev în clasa a II-a la Școala „Elena Doamna” din Focșani, încă mai crede că singurul care-i poate aduce și lui bucuria unui dar de sărbători este… Moș Crăciun. Dorința lui este cu atât mai mare cu cât Moș Nicolae nu i-a lăsat în încălțări mai mult de câteva bomboane, iar Gică, așa cum îi spune mama lui, Nuți Vasilache, este convins că motivul e că acestea sunt prea jerpelite. „Le-am găsit lângă un container… Acum, de curând, i-a mai dat un coleg o pereche de adidași, dar îi sunt mici”, explică mama lui. Cei doi trăiesc din indemnizația de handicap gradul II a femeii, bolnavă de insuficiență respiratorie, și din alocația băiatului, adică aproximativ 350 lei lunar, din care trebuie să plătească 200 chirie. Deși a fost dat în judecată și instanța a hotărât ca tatăl băiatului să-i plătească acestuia pensie alimentară, el nu a mai plătit niciun ban de multă vreme, așa încât Gică și mama lui sunt în pericol de a-și petrece Crăciunul pe stradă, pentru că au restanțe la plata chiriei. Acum, că mama îi oferă siguranță și dragoste, Gică are puterea de a povesti, cu lacrimi în ochi, cât de mult a suferit acum câțiva ani, când tatăl l-a ținut la el și l-a obligat să cerșească. „Mă trimitea mereu la cerșit, de dimineața până noaptea. Mă păzea de pe partea cealaltă ca să vadă câți bani primesc și mi-i lua pe toți. Odată, când am ascuns cinci lei, să-mi iau de mâncare, m-a fugărit și a dat o mașină peste mine și-am stat în spital. Odată am ascuns un pate din mâncarea de la cantină și m-a bătut tare. A sărit și cu cuțitul, pe mama a tăiat-o… Acum este bine că nu mai stau cu el, că sunt cu mama”, a spus bietul copil.
Dacă doriți să ajutați acest copil, dacă vreți să-i faceți o bucurie de Crăciun, vă așteptăm la sediul redacției noastre!
Gică are acum zece ani și, chiar dacă au trecut trei de când a scăpat din casa tatălui său, încă plânge când își amintește prin ce a trecut. Băiețelul este dovada vie că victimele sigure în cazul divorțului părinților sunt copiii, care au cel mai mult de suferit. Și cu atât mai mult când copilul e folosit de una dintre părți pentru a se răzbuna pe cealaltă…
Povestea lui Amar, zis Gică, am aflat-o de la mama lui, o femeie bolnavă și extrem de amărâtă care, cu toată sărăcia în care se zbate, a reușit să-și țină copilul pe linia de plutire, prin sacrificii inimaginabile. Și spune că dacă nu s-ar fi întâmplat să aibă o întrerupere în plata indemnizației de handicap – „a fost vina mea că nu m-am prezentat la comisie la data când trebuia” – fapt care a lăsat-o fără niciun ban, nu ar fi cerut nimic de la nimeni. „Pur și simplu nu mai știu cum să mai fac… Acum mi-am făcut iar documentele, le-am dus la comisie și o să mi se reia plata, dar până atunci nu știu ce să mă fac, că n-am mai plătit chiria două luni și gazda a zis că ne dă afară… L-am rugat să mă aștepte, dar zice că nu poate… Dacă tatăl lui Gică i-ar fi dat pensia alimentară, așa cum s-a stabilit în instanță, ne-ar fi fost mai ușor. Dar, deși ne-am judecat, deși instanța a stabilit că trebuie să-i dea pensia restantă, deși am fost la executor, degeaba. Acum am făcut iar o plângere la Parchet, că nu a respectat hotărârea instanței și nu a dat pensia băiatului. Eu nu știu cum e pe lumea asta, dacă nu se respectă nici decizia instanței de judecată… și vedeți ce greu o ducem…”, a explicat Nuți Vasilache, mama lui Gică.
C-o duc greu e foarte puțin spus. O duc cumplit de greu în cămăruțele lor dintr-o casă dărăpănată din Focșani… Câteva obiecte disparate de mobilier și patul pus pe cărămizi, fiindcă n-are picioare, le au de la gazdă. Restul, cum ar fi televizorul, o măsuță, vreo două scaune, bibelourile și ornamentele, covorul, ba chiar și brăduțul din plastic, pe care cei doi îl vor împodobi așa cum vor putea, de Crăciun, le-au găsit prin gunoaie. „Ne încălțăm și ne îmbrăcăm din containere…”, zice mama. „Televizorul l-am găsit eu. Era pus lângă un tomberon. Am avut noroc, fiindcă merge”, spune Gică. Până și amărâta de aerotermă care le dă bruma de căldură cât să nu înghețe în nopțile friguroase, tot prin gunoaie au găsit-o. În afară de aceasta, nu au nicio altă sursă de încălzire. Iar de gătit, Nuți gătește, atunci când este necesar, sau încălzește mâncarea pe un grătar în care face focul cu lemne adunate de pe unde se nimerește…
Jumătate de an de coșmar
Cu toate că nu mănâncă mai mult decât porția primită de la Cantina Săracilor, Gică este un băiețel supraponderal pentru vârsta lui. Mai mult, mama lui zice că ar avea și ceva probleme medicale, că ar trebui să meargă cu el la un psihiatru sau neurolog care să-l consulte, însă nu are bani pentru asta. „Numai eu știu cum am reușit să mă duc să-mi plătesc pentru mine referatele, că fiecare referat costă câte 50 de lei, ca să pot să intru iar în plată pentru gradul II de handicap… Îmi trebuie și medicamente, că am o insuficiență respiratorie serioasă, dar nu prea pot să le iau că și așa, compensate, tot trebuie să plătești o parte… Cel mai greu îmi este că nu pot să-l duc pe Gică la doctor… Că nu am cum să-i fac o bucurie, măcar de sărbători…”, a spus femeia, explicând că, din câte știe ea, nici la școală nu primește ceea ce primesc și ceilalți, pentru că el nu este încadrat în grad de handicap. „Pentru că în anul 2012, când am divorțat, taică-su n-a vrut să mi-l dea, l-a ținut la el cu forța și l-a chinuit, nu am putut nici să-l înscriu la timp la școală. Așa a ajuns la Școala «Elena Doamna», că a depășit vârsta normală și este acum de abia în clasa a doua”, mai spune Nuți.
În fiecare zi, Gică se încalță în tenișii lui rupți – „mi-a dat un coleg o altă pereche de adidași, da mă strâng. Eu port 39 și ăștia sunt mai mici”, zice băiatul – se îmbracă în hăinuțele lui ponosite și se duce la școală. Câteodată, șoferii de pe microbuze îl lasă să meargă fără bilet, alteori îl dă jos și bietul de el o ia la picior din zona Comisariatului până la școală. Pe orice vreme…
Mama lui insistă din răsputeri ca fiul său să facă școală, atât cât se poate, convinsă că numai așa va putea avea un viitor altfel decât realitatea în care trăiesc acum… Singura alinare a celor doi este că acum, chiar dacă n-au nici de unele, au liniște. De când a divorțat de soțul ei și de când a reușit să-și recupereze copilul de la tată, au măcar liniște… Însă teama, traumele provocate de perioada în care a stat lângă tată nu i-au trecut lui Gică, nici acum. Lacrimi izvorăsc instant din ochii lui, întunecați de umbra vechilor frici… Frici ce-au prins rădăcini adânci în sufletul său, mai ales că atunci când i s-au întâmplat nenorocirile nu avea mai mult de șapte ani… „Tata mă trimitea la cerșit mereu. Dacă nu vroiam să mă duc, mă bătea… Mă duceam pe unde-i schimbul valutar, prin piață. El stătea peste drum și mă pândea. Îmi lua toți banii și-și cumpăra țigări și băutură… Odată mi-a dat o femeie cinci lei și am crezut că nu a văzut și i-am ascuns, să-mi iau eu de mâncare, dar el tot a văzut și m-a fugărit. De frică, am fugit peste stradă și m-a lovit o mașină. Am fost dus la spital, am și acum semnele la picior”, spune Gică, arătându-și urmele rănilor. „El lua mâncare de la cantină și odată am ascuns un pate… și iar m-a bătut. Când eram mai mic m-a ars cu țigara, a vrut și să mă taie. Pe mama chiar a tăiat-o cu cuțitul”, mai zice băiețelul, și de data asta mama e cea care îi întărește vorbele, arătându-și urmele rămase pe brațe.
Și, pentru ca suferința produsă de tată să continue, acesta nici nu se achită de datoria de a-i plăti fiului pensia alimentară… 
Cum poate rămâne un copil fără pensie alimentară, cu legea-n mână!
Divorțul în cazul celor doi foști soți s-a pronunțat în data de 27 iunie 2012, la Judecătoria Focșani. Copilul celor doi a rămas la mamă, iar instanța a stabilit că tatăl trebuie să achite lunar suma de 170 lei, pensie alimentară.
Pentru că nu a achitat constant suma stabilită de instanță, anul acesta, Nuți Vasilache i-a făcut plângere fostului ei soț pentru abandon de familie. Cu toate acestea, bărbatul nu a fost trimis în judecată, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani dispunând clasarea cauzei. Potrivit celor consemnate în referatul cu propunerea de clasare, de la momentul pronunțării divorțului, adică din iunie și până în decembrie 2012, copilul a stat cu tatăl (care s-a purtat cu el cum s-a putut citi mai sus) motiv pentru care în această perioadă tatăl nu a mai achitat pensia. Apoi a fost o perioadă în care a reluat plata, după care a renunțat să mai facă acest lucru. Mai exact, nu a mai achitat pensia nici pentru lunile aprilie și decembrie 2013 și nici pentru lunie februarie, martie, aprilie și mai 2014. În același document se mai precizează că din iunie 2014, fostul soț a achitat pensia de întreținere lunar, dar nu și restanța de 2210 lei.
Tatăl a avut și o explicație în fața anchetatorilor pentru lunile în care nu a plătit. A spus că în luna aprilie 2013 nu a avut bani fiindcă a avut de plătit o amendă, iar în decembrie același an ar fi plătit cei 170 lei, dar nu poate demonstra. Referitor la perioada februarie-mai 2014, bărbatul a spus că nu a putut plăti pentru că a fost internat în spital. Din anchetă a rezultat că „fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”, iar din acest motiv s-a dispus clasarea cauzei. Această soluție s-a dat în noiembrie anul trecut. Conform spuselor soției, din ianuarie a.c., fostul soț nu a mai plătit niciun leu. Din acest motiv, săptămâna trecută ea a depus o altă plângere la Parchet.
Femeia a încercat să-și recupereze banii, adică restanța de 2210 lei care ar fi scos-o din necaz și a apelat și la un executor judecătoresc, dar afirmă că nici așa nu a rezolvat problema. Ba mai mult, tot ea trebuie să-i achite executorului o altă taxă!
În pericol să petreacă Crăciunul în stradă
Nuți și fiul ei primesc în fiecare zi, de la Cantina Săracilor, două porții de mâncare. Totuși, ca să poată să-i asigure fiului ei cât de cât strictul necesar, ca să poată plăti măcar curentul consumat, ca să poată să-i dea măcar din când în când bani pentru biletul de microbuz, biata mamă se duce seara în parcările supermarketurilor, și stă la mila cumpărătorilor. Care se îndură, îi cedează căruciorul și implicit cei 50 de bani. „Sunt și care îmi dă căruciorul și care nu… Unii mă înjură, mă trimit la muncă… Eu aș munci bucuroasă ca femeie de serviciu undeva… Că de exemplu în confecții nu pot, din cauza bolii… Este foarte greu, dar dacă ar ști ei pentru ce fac eu asta… În ce situație sunt… Și vă spun sincer că mă uit și prin containere, uneori aruncă lumea obiecte sau haine, sau încălțări care nouă ne prind bine… Acum, în perioada asta, până iau iar pensia de handicap de 270 de lei, o ducem foarte rău, doar cu alocația de 84 de lei a băiatului… Mai caut cabluri din astea, le ard și scot cuprul din ele și apoi le vând, dar cât să iei dintr-o mână de fire… Acum îmi este frică să nu ne dea gazda afară, că am de plătit pe două luni 400 de lei și nu am de unde. I-am spus să mă mai păsuiască până primesc iar pensia de handicap… dar a zis că nu poate”, expică Nuți.
Iar când vine vorba de Crăciun, bietul Gică izbucnește în plâns. Își ascunde ochii cu brațul și spune, suspinând: „Vreau să vină și la mine Moș Crăciun! Măcar o dată! Să-mi aducă și mie de încălțat, să-mi aducă și mie un telefon să pot vorbi cu mama când pățesc ceva, să-mi aducă dulciuri și o geacă…”
Și-i atâta disperare în glasul lui, atâta tristețe încât ar putea muia și pietrele… Așadar, dacă doriți, fiți Moș Crăciun pentru Gică! E aici, în Focșani. E un băiețel mult prea necăjit, mult prea trist, mult prea sărac… Un băiețel care visează să vină și la el Moș Crăciun. Măcar o dată!
