Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Mercedes făcut praf de o dubă, pe drumul dintre Focșani și Garoafa


La o zi după ce s-au montat indicatoare cu limitare de viteză pe tronsonul de drum Focșani-Garoafa, decizia fiind luată după ce duminică doi adulți și un copil au murit în urma unui accident, un alt eveniment rutier a avut loc ieri aproximativ în același loc. Din fericire, acesta s-a soldat doar cu pagube materiale, nu și cu victime.
Potrivit informațiilor primite de la politiști, evenimentul rutier s-a produs ieri dimineață, la ora 06.30. Åžoferul unui Mercedes ar fi simțit un miros suspect, așa că a oprit mașina pe prima bandă a drumului european. Nu ar fi pus avariile și a coborât împreună cu pasagerul pentru a vedea dacă este ceva în neregulă la motor. La scurt timp, Mercedes-ul a fost izbit de o mașină mai mare, marca MAN, și proiectat în șanț. Åžoferul acesteia a susținut că nu a văzut la timp că mașina mică este oprită pentru că nu era pusă pe avarii. Mercedes-ul s-a făcut praf, iar șoferul și pasagerul au scăpat fără nicio zgârietură.
    Evenimentul rutier s-a produs la numai o zi după ce s-au montat indicatoare cu limită de viteză. Decizia montării acestora a fost luată în urma accidentului de duminică, în care și-au pierdut viața soții Rica și Adrian Amăricăi și o fetiță de 2 ani și 11 luni, Amalia Gălușcă.
    La baza montării indicatoarelor a stat numărul mare de accidente produse pe acest sector de drum. Potrivit unui comunicat de presă trimis marți de poliție, „pe tronsonul de drum DN 2 E85, între localitățile Focșani și Garoafa, a fost luată măsura instaurării unei restricții de viteză de 80 km/h. Statistica ne arată faptul că în ultimii 5 ani, pe acest sector de drum s-au produs 28 de accidente grave în urma cărora 12 persoane au decedat, 29 au fost rănite grav și alte 26 de persoane au fost rănite ușor”.

12 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?