Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835
Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835

GALERIE FOTO: Caravana IVECO STRONG BY NATURE a prezentat noile modele Iveco


    Cele mai noi vehicule IVECO au fost prezentate, la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul Caravanei IVECO STRONG BY NATURE organizate de Iveco Truck Services la centrul de la Tișița. La întâlnirea cu clienții din regiune au fost prezente vedetele anului 2018, adică noul IVECO Stralis NP,  dotat cu cel mai puternic motor pe bază de CNG (gaz natural comprimat) – rezultatul pioneratului IVECO în acest segment, noua gamă IVECO Blue Power, considerată soluția eficientă și sustenabilă pentru un transport urban, combinația ideală între tehnologie, emisii scăzute și eficiență pentru o potrivire perfectă cu necesitățile tale, și noua gamă IVECO X-WAY, respectiv camionul cu cea mai mare capacitate de încărcare din segmentul său, un supliment de eficiență și tehnologie adăugat robusteții legendare a celor mai dure camioane IVECO.
    Invitații speciali ai evenimentului au fost Alfa Romeo 124 Spider și IVECO Stralis XP 570, ediția limitată a tunerului italian Abarth. De altfel, Stralis XP, monstrul cu 570 cai putere, a fost atracția zilei iar fiecare client a dorit să meargă câțiva kilometri cu acesta. Dotat cu cele mai noi echipamente de siguranță și confort,  Stralis XP 570 te face să uiți de turismul cu care ai venit la centrul Iveco Truck Services.
    Evenimentul de la Tișița face parte din cele zece evenimente organizate de Iveco Truck Service, dealerul de proprietate al Iveco. „Am încercat cu acest eveniment să aducem în prim plan produsele Iveco. Pe lângă tradiționalele Daily, Stralis, avem o gamă nouă de produse, X-Way, pe gama grea și, totodată, cel mai important, pentru viitor, este partea Natural Power, adică vehicule dotate cu gaz natural comprimat. Aici avem de la gama de 3,5 tone până la 40 tone. Astăzi avem un Open days, aducem clienții, la prezentăm service-urile, echipele de vânzări, stăm de vorbă. Este un eveniment în care credem mult. Dorim să fim aproape de clienți, de piață, pentru a le arăta inovațiile și serviciile”, a spus directorul general Iveco Truck Services, Iulian Costea.
    Caravana Iveco a fost denumită STRONG BY NATURE deoarece sunt prezentate noile tehnologii care oferă o alternativă la clasicele motoare diesel. Noile vehicule, deși sunt pe gaz comprimat, oferă motoare foarte puternice prin care IVECO demonstrează că nu doar motoarele pe motorină sunt puternice. Pot fi motoare puternice și cele pe gaz comprimat. Ideea pe care cei de la IVECO încearcă să o aducă în atenția clienților este de protejare a naturii. De aceea oferă mașini noi, cu norme de poluare foarte redusă sau deloc, care protejează mediul înconjurător. Noile vehicule IVECO oferă performanțe excelente. Astfel, noul Stralis NP oferă până la 460 cai putere sau 140 cai pentru motorul de trei litri oferit pe gama Daily. „Cuplul este foarte bun, comparabil cu tot ce înseamnă diesel și, ceea ce este important, cu un reziduu CO2 redus pe partea de poluare. Sunt motoare dedicate, nu este un diesel convertit sau care merge împreună cu gaz. Am vândut până acum în Europa peste trei mii de unități din gama Stralis. Sunt clienți mulțumiți care ne recomandă în continuare”, a arătat directorul general Iveco Truck Services, Iulian Costea.
    În ceea ce privește prețurile, acestea sunt stabilite în funcție de configurație. De exemplu, la gama Daily se estimează o diferență de circa 20% iar la Stralis de 30%. Dar diferența se amortizează rapid prin prețul redus la gaz. „La gaz natural îți amortizezi mult mai repede investiția dacă faci foarte mulți kilometri. Diferența de preț se amortizează în funcție de kilometrii pe care îi parcurgi. Dar undeva la doi ani se face amortizarea, la un număr mediu de kilometri încât din al doilea an intri pe câștig”, a precizat directorul general Iveco Truck Services.

Programul Caravanei IVECO STRONG BY NATURE:
– 17 – 18 Mai 2018 – Iveco Truck Services – Alba: Comuna Vințu de Jos, Str. Izvorului nr 4, Jud Alba;
– 30 – 31 Mai 2018 – Iveco Truck Services – Oradea: Åžos. Borșului nr. 77, Sântion Borș, Bihor, CP: 417078;
– 28 – 29 Iunie 2018 – Iveco Truck Services – Brașov: B-dul Griviței Nr. 1 W, Jud. Brașov;
– 21-22 Septembrie 2018 – Iveco Truck Services – București: Str. Căminului nr. 54, Sat Manolache, Glina, Ilfov, CP: 077107. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?