Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

ULTIMA ORĂ! A murit primarul Dumitru Robu


   Primarul comunei Gologanu, Dumitru Robu, a murit astăzi, chiar în prima zi de Crăciun. El avea 65 de ani, fiind născut pe 12 octombrie 1950. Edilul a început să se simtă rău în urmă cu aproximativ o lună și jumătate, a făcut câteva controale atât la Focșani cât și la București, dar boala de care suferea a avut o evoluție galopantă, iar medicii nu au putut interveni pentru a-l salva. 
Dumitru Robu era primar din 2004, de la reînființarea comunei Gologanu, act la care a contribuit, după desprinderea de comuna Milcovul. Dumitru Robu a primit titlul de „Cel mai bun primar de comună din Regiunea Sud-Est” pe anul 2011, acordat în cadrul Galei Administrației Locale la Înălțime.
   Anul acesta, de Sfânta Maria Mică, când locuitorii din Gologanu au sărbătorit și au petrecut de ziua comunei, Dumitru Robu a spus: „Avem o comună europeană, cu multe realizări, condiții pe care le au și cei de la orașe. Nu voi face un bilanț al realizărilor astăzi, pentru că știm cu toții ce am făcut până acum. Să ne ajute Dumnezeu să realizăm și de acum încolo, să ne mândrim cu comuna noastră ca și până acum”.
   Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndoliate!

13 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?