Ediția: Joi 20 martie 2025 Nr. 6839
Ediția: Joi 20 martie 2025 Nr. 6839

Luna Pădurii, sărbătorită între 15 martie – 15 aprilie

Comunicat de presă, Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea:

SĂRBĂTORIM PĂDUREA!

          În fiecare an, între 15 martie – 15 aprilie, serbăm Luna Pădurii, un eveniment ce are drept scop evidențierea rolului pădurii în menținerea echilibrului în natură, sensibilizarea publicului și a factorilor decizionali cu privire la importanța pădurilor și a rolului esențial al pădurii în menținerea echilibrului ecologic la nivel global. Sărbătorit în Statele Unite încă din 1872 sub numele de „Sărbătoarea sădirii arborelui”, evenimentul vine ca o necesitate în combaterea exploatărilor masive. Campania din Statele Unite a debutat cu o acțiune de mobilizare a populației pentru plantarea de arbori în locurile cele mai afectate de despăduririle apărute ca efect al luptei pentru colonizarea Vestului American, iar în următorii zeci de ani a fost preluată de tot mai multe țări. În România, „Sărbătoarea sădirii arborelui” a fost organizată pentru prima dată în anul 1902 de către Spiru Haret, pe atunci ministru al Cultelor și Instrucției Publice.

          „Pădurea este aer, echilibru, casă și hrană, loc de plimbare și de conectare cu natura, dar și zonă de protecție pentru comunitățile locale, iar cel mai bun mod în care o putem sărbători este să o păstrăm sănătoasă cât mai mult timp.Începutul primăverii este cel mai bun moment pentru a contribui la sănătatea pădurii, prin participarea la acțiuni de ecologizare, prin plantarea de copaci sau, pur și simplu, conștientizând faptul că pădurea are nevoie de regenerare și de curățenie, ca să poată produce aer curat și pentru generațiile care vor urma”, este mesajul transmis de Laurențiu Alexandru Păștinaru – Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.

          Protejarea pădurilor este esențială din mai multe motive:

Biodiversitate: Pădurile sunt habitatul multor specii de plante și animale, unele dintre ele fiind unice și vitale pentru echilibrul ecosistemului. Fără păduri, multe dintre aceste specii ar dispărea.

Reglarea climei: Pădurile joacă un rol important în captarea dioxidului de carbon din atmosferă, contribuind astfel la combaterea schimbărilor climatice. Ele ajută la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Prevenirea eroziunii solului: Rădăcinile copacilor ajută la fixarea solului și previn eroziunea, protejând astfel terenurile agricole și regiunile vulnerabile la alunecări de teren.

Surse de resurse: Pădurile sunt o sursă importantă de lemn, apă și alte resurse naturale, dar gestionarea lor sustenabilă este crucială pentru a le păstra pe termen lung.

Servicii ecologice: Pădurile contribuie la menținerea unui ciclu de apă sănătos, la purificarea aerului și la protejarea apelor de contaminare, având un impact pozitiv asupra sănătății umane.

Sursa foto: Facebook/Agentia Nationala pentru Protectia Mediului – ANPM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?