Asociația Zestrea Bisoceană a amenajat în comuna Bisoca șase trasee turistice prin intermediul cărora vizitatorii pot descoperii poveștile satelor, lacurile împrăștiate pe culmile muntoase și viața bătrânilor de altă dată povestită de localnici. Într-un cadru natural deosebit, comuna Bisoca, aflată la poalele Carpaților de Curbură, oferă posibilitatea turiștilor de a străbate cărări mai puțin bătute în căutarea poveștilor și a obiceiurilor tradiționale. Asociația Zestrea Bisoceană invită pasionații de aventură să descopere zona prin intermediul unor trasee care îmbină explorarea peisajelor spectaculoase cu o provocare tip ‘căutare de comori culturale’. ‘La începutul fiecărui traseu, turiștii vor putea accesa un chestionar interactiv prin scanarea unui cod QR, ce îi va ghida prin poveștile și tradițiile locului. Cei care vor răspunde corect la întrebările din traseu vor avea șansa de a fi printre primii 100 de câștigători, care vor primi un cadou special: un pachet cu produse realizate de meșteșugari și artizani locali’, informează Asociația Zestrea Bisoceană.
Potrivit organizatorilor, până la sfârșitul lunii mai vor fi amenajate în total șase trasee tematice, care vor putea fi parcurse fără dificultate în câteva ore. ‘Vor fi șase trasee amenajate până la sfârșitul lunii mai, în acest moment suntem în stadiul de a fi omologate, sunt trasee culturale prin sat, pe cărări, pe drumuri mai necirculate. Din loc în loc sunt instalate panouri informative cu traseele și poveștile din locurile respective. La intrarea pe fiecare traseu avem o hartă, în două, trei puncte vom avea câte o hartă a tuturor celor șase trasee, sunt marcate cu vopsea conform ghidului de amenajare și cu indicatoare în punctele importante. Sunt trasee tematice, culturale, trei se referă la importanța apei, unul este despre zona lacurilor, unul despre apa de suprafață și altul despre apa bună de băut. Mai sunt trei despre poveștile satului Bisoca și dezvoltarea așezărilor, despre povestea sării și a petrolului. Ultimul traseu care urmează să fie amenajat, cel mai lung de 8,5 km merge pe urmele bătrânilor. În general sunt destul de scurte traseele, de la 1,5 ore la 3-4 ore’, a declarat pentru AGERPRES, coordonatorul Asociației Zestrea Bisoceană, Aura Cășaru-Petre.
Datorită amplasării într-un cadru natural idilic, localitatea este deseori descrisă ca fiind ‘un colț de rai’. Pe lângă frumusețea peisajelor, oamenii locului păstrează cu sfințenie tradițiile, meșteșugurile și portul popular. De-a lungul timpului, Bisoca a prezentat interes pentru oameni de cultură precum academicianul Iorgu Iordan, Basil Iorgulescu, scriitorii Alexandru Odobescu și Alexandru Vlahuță, etnograful Tancred Bănățeanu sau pictorul Nicolae Grigorescu. Printre cele mai importante atracții turistice care pot fi vizitate se numără Rezervația naturală ‘Lacurile Bisoca’, Masa lui Bucur și Mănăstirea ‘Poiana Mărului’.
Foto: Facebook/ Zestrea Bisoceană