Mesaj primit pe telefonul redacției:
Nu e nici un breaking news sau vreo știre în prime time…. dar simt nevoia să fac auzită și o altă parte a sistemului medical atât de blamat în județul Vrancea. Încep prin a spune că nu am nici un interes de promovare.
Recunoștință pentru cei care poartă „halatul alb” – și nu numai
Trăim într-o vreme în care e la modă să criticăm sistemul medical, să găsim vinovați și să aruncăm cu reproșuri. Dar vreau să vorbesc despre cealaltă față a realității, despre oamenii din spatele halatelor – și nu doar despre ei –, cei care, dincolo de oboseală, lipsuri și presiune, rămân acolo pentru noi.
Am ajuns în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vrancea, cu o urgență… Fără „telefoane” sau „atenții” am fost preluată imediat de un medic urgentist și un neurolog, care mi-au oferit atenție, profesionalism și o îngrijire impecabilă. Într-o situație dificilă, m-am simțit ca o regină – cu fața strâmbă, ce-i drept, dar în siguranță și pe mâini bune.
Nu este prima experiență pozitivă pe care am avut-o. Copiii mei au fost întotdeauna tratați ireproșabil, cu răbdare și empatie. Și nu vorbim doar de o simplă „datorie de serviciu”. Vorbim despre oameni care ies din gărzi epuizante și, totuși, rămân voluntar ore în plus, pentru că știu că dincolo de fiecare pat de spital este un om care are nevoie de ajutor.
Lucrez ca și consilier juridic într-un spital de monospecialitate – psihiatrie – unde, zi de zi, văd oameni cu suflet mare, purtători de pelerine invizibile de supereroi care ajuta necondiționat. Nu doar medici și asistente, ci și infirmiere, îngrijitori, personal TESA-oameni care poate nu intră direct în contact cu pacienții, dar care fac sistemul să funcționeze. Fiecare își aduce contribuția, fiecare pune o cărămidă acolo unde e nevoie.
Nu scriu aceste rânduri din vreun interes, ci dintr-un sentiment sincer de recunoștință. Poate că ar fi momentul să ne oprim puțin din critică și să spunem mai des „Mulțumesc!”. Pentru că sunt acolo când avem nevoie de ei. Pentru că își fac meseria cu devotament. Pentru că, de multe ori, sunt singurii care ne întind o mână atunci când ne este cel mai greu.
Așa că eu aleg să le spun acum și aici: Mulțumesc!
Irina Popescu
