Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

VIDEO : Moartea lui David Bowie așterne doliul peste lumea muzicii


Moartea legendarului cântăreț și muzician britanic David Bowie, care a pierdut lupta cu cancerul, duminică, la vârsta de 69 de ani, după o carieră excepțională de mai multe decenii, a așternut doliul peste lumea muzicii, relatează AFP. David Bowie a fost unul dintre cei mai influenți muzicieni ai timpului sau, reinventându-se în mod constant, atât la nivel personal cât și muzical, de la hippiotul din anii ’60 din „Space Oddity” la rockerul sentimental de mai târziu, scrie BBC. Spre deosebire de alți artiști și trupe, David Bowie a părut într-o revoluție permanentă, sfidând orice etichetă. Muzică, moda și sexualitatea au fost teme cu care Bowie s-a jucat, impunându-se ca un adevărat cameleon artistic. „David Bowie a murit în pace astăzi înconjurat de familia sa după o luptă curajoasă de 18 luni cu cancerul. În timp ce mulți dintre voi ne vor fi alături în această pierdere, vă rugăm să respectați intimitatea familiei în această perioadă de durere”, se spune în mesajul de pe contul de Twitter care anunță decesul său.
    Moartea lui David Bowie survine la două zile după ce muzicianul își lansase ultimul album, „Blackstar”, în aceeași zi în care împlinea 69 de ani. În acest album, artistul, decis în continuare să surprindă, s-a lăsat sedus de influențe de jazz. Omagiile au început să curgă luni dimineața pe rețelele sociale, din partea fanilor, lumii muzicale sau a diverselor personalități. „Am crescut ascultând și uitându-mă la geniul pop David Bowie. El știa mai bine decât oricine să se reinventeze (…). O mare pierdere”, a declarat prim-ministrul britanic, David Cameron, pe contul său Twitter. „David Bowie a fost una dintre principalele mele surse de inspirație, (a fost) atât de curajos și de creativ, ne-a oferit magie pentru o viață”, nota și rapper-ul Kanye West.

    Născut David Robert Jones la 8 ianuarie 1947 într-o familie modestă din Brixton, un cartier popular din sudul Londrei, David Bowie a părăsit școala din adolescență și a devenit celebru în 1969 cu „Space Oddity”, o baladă devenită azi mitică despre Major Tom, un astronaut care s-a pierdut în spațiu. Ulterior, Bowie a scos numeroase albume, schimbând stilurile muzicale și personajele și amuzându-se în a se transforma în omul cu 1.000 de fețe, grație studiilor sale de mimă și preferinței pentru costume, modă și teatrul kabuki. Artistul a făcut, de asemenea, mai multe incursiuni în lumea cinematografului.
    A urmat o perioadă intensă de înregistrări și de turnee până la începutul anilor 2000, curmată de un atac de cord în iunie 2004 pe scena unui festival în Germania. Constrâns la un repaus îndelung, Bowie a fost o apariție rară în următorii ani, însă recent muzicianul părea să redevină cel care dicta moda în anii ’70, multiplicându-și proiectele, cum ar apariția pe ultimul album al formației The Arcade Fire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?