Ediția: Luni 24 februarie 2025 Nr. 6821
Ediția: Luni 24 februarie 2025 Nr. 6821

FOTO! Primăria Cârligele va repartiza 7 locuințe sociale

          Primăria Cârligele primește dosare pentru repartizarea a 7 locuințe sociale, respectiv 4 apartamente cu două camere și 3 garsoniere. În acest sens, toate persoanele interesate de repartizarea unei locuințe sociale pot depune dosare la sediul Primăriei Cârligele, în perioada 24.02.2025-30.04.2025. Este important ca solicitanții să știe că dosarele depuse vor fi analizate de o comisie (formată din 5 consilieri locali și 2 funcționari din primărie), care le punctează pe baza unor criterii legale stabilite conform Legii nr. 114/1996, Legea locuinței și care au fost aprobate în unanimitate de consilierii locali în ședința Consiliului Local din data de 20.02.2025.

          Locuințele disponibile se vor repartiza solicitanților cu cele mai mari punctaje. Câteva dintre criteriile generale de eligibilitate sunt: Domiciliul stabil în comuna Cârligele atât pentru solicitant cât și pentru membrii familiei cu care locuiește; Nu pot beneficia cei care dețin o locuință sau au înstrăinat o locuință după anul 1990, au datorii la bugetul local, au cazier sau amenzi penale; Nu pot beneficia persoanele care dețin terenuri în intravilanul localităților.

          Lista documentelor care trebuie prezentate, modelul de cerere precum și toate criteriile de ierarhizare, respectiv punctajul sunt disponibile la sediul Primăriei Cârligele. Pentru detalii suplimentare, cei interesați pot consulta site-ul oficial sau pot solicita informații de la personalul responsabil din Primăria comunei Cârligele.

          Primăria Cârligele a finalizat lucrările la proiectul „Construire locuințe sociale în comuna Cârligele, judetul Vrancea“. Finanțarea a fost asigurată de Guvernul României prin Programul Național de construire locuințe sociale. „La Cârligele se lucrează în mod permanent pentru dezvoltarea comunei și după investițiile în infrastructura de drumuri, școli, grădinițe, apă, canalizare, cămine culturale, a sosit vremea și pentru construirea unui bloc de locuințe și a unui teren de sport modern cu gazon sintetic și nocturnă, completat cu un loc de joacă pentru copii. Astfel, peste drum de magazinul cu materiale de construcții a lui Florin Stoica din satul Cârligele, se va construi în viitorul apropiat un complex format din teren de sport multifuncțional, loc de joacă pentru copii și și un bloc P+1 de locuințe sociale (4 apartamente și 4 garsoniere)“, declara la demararea lucrărilor primarul Ștefan Moscu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?