S-a stins din viață Anișoara Stanciu, fosta secretară a Colegiului Național „Al. I. Cuza” din Focșani. A fost apreciată și respectată de colegii săi dar și de către elevii colegiului focșănean unde Anișoara Stanciu a fost secretară timp de peste 20 de ani.
Trupul neînsuflețit a fost depus la Biserica „Sf. Mina” din Focșani. Priveghiul va avea loc miercuri, 12 februarie, de la ora 16.00. Slujba de înmormântare va avea loc joi, 13 februarie, de la ora 12.00, la Cimitirul „Sf. Mina”.
„Colectivul de cadre didactice de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” Focșani transmite condoleanțe familiei doamnei Anișoara Stanciu, un om deosebit, iubit de elevi, de colegi, un exemplu de conduită morală şi profesionalism. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, este mesajul transmis de colectivul de cadre didactice de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” Focșani.
Monitorul de Vrancea transmite condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să o odihnească în pace!