Sportivii din lotul olimpic de canotaj al României au participat, joi, la Centrul de Transfuzie Sanguină, la a treia acțiune din campania ‘Sânge de Aur’, pentru conștientizarea nevoii de donare de sânge în rândul populației. Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină din București, Lucia Grijac, a afirmat că implicarea sportivilor olimpici în campanii de acest fel este lăudabilă și i-a încurajat și pe ceilalți sportivi să se alăture campaniei. ‘Este foarte importantă prezența sportivilor aici, pentru că orice gest de încurajare a acestei activități de donare de sânge din România este extrem de importantă. Le mulțumim nespus că au venit astăzi la noi, este o mare plăcere să îi avem alături. Suntem întotdeauna cu sufletul la gură atunci când sunt în competiții, dar să vină practic și să își dorească să sprijine pacienții din România, este pentru noi ceva extraordinar, minunat, deosebit. Îi încurajăm și pe ceilalți sportivi să se alăture acestui demers. Este un sânge de aur, de campioni olimpici. Ce ne putem dori mai mult? Este nivelul maxim care poate fi atins în sport și dacă și-au dorit să facă acest gest și să dea o pungă de sânge către pacienți nu pot să mă gândesc decât ce norocoși vor fi acei pacienți care vor beneficia de acele componente sanguine de la acești campioni. Nevoia de sânge este permanentă în România, cererile de sânge sunt mari în fiecare zi, pacienți în spitale sunt zilnic. Spitalele nu iau vacanță, bolile sunt din ce în ce mai complexe, patologia este foarte complexă. La nivelul municipiului București avem centre de transplant mari unde nevoile de sânge sunt mari și nevoia este permanentă și foarte mare’, a declarat Lucia Grijac.
Campionul olimpic Florin Enache este unul dintre donatorii frecvenți din sportul românesc, afirmând că se implică în această acțiune la fel de mult ca atunci când caută performanța. ‘Este foarte important pentru că sunt foarte mulți oameni care au nevoie de sânge. A devenit o necesitate și suntem aici pentru că ne place foarte mult să ajutăm. Ne implicăm așa cum o facem și pentru a obține performanță și încurajăm să vină cât mai mulți oameni, pentru că a devenit o necesitate și sunt din ce în ce mai mulți oameni care au nevoie zilnic de sânge. Prima dată când am donat și am aflat că sunt donator principal, că am o grupă rară, a fost în perioada cu Colectivul și de atunci încerc să fac asta cât mai des’, a afirmat medaliatul cu aur de la Paris 2024.
Colegul său de barcă, Andrei Cornea, a spus că de fiecare dată va încerca să întindă o mână de ajutor celor care au nevoie: ‘Din fericire nu am avut în familie aceste neplăceri să avem nevoie de sânge, dar din păcate există mulți oameni care au nevoie de sânge și este nevoie de cât mai multe persoane care să vină să doneze. Trebuie să dea fiecare o mână de ajutor așa cum poate’.
Campioană olimpică la Paris în barca de 8+1 feminin, Ioana Vrînceanu a avut emoții la donarea de sânge, dar e convinsă că va mai repeta gestul în viitor. ‘Sincer, chiar am avut emoții înainte să încep toată procedura, pentru că îmi este un pic frică de ace și m-am speriat. Îmi era un pic frică, dar a fost totul foarte bine. M-am hotărât să mai donez în viitor, nu știam că îmi va da și un carnet de donator. Eu sper ca sângele să ajungă la oamenii care au nevoie de sângele meu. Este foarte important să ajutăm’, a spus Ioana Vrânceanu.
Și pentru antrenoarea Veronica Cochela, multiplă medaliată la patru ediții ale Jocurilor Olimpice, a fost pentru prima oară când a donat sânge: ‘Este pentru prima oară când donez și recunosc că a fost și o curiozitate, să văd cum este la o campanie de donare. Este foarte important, dar din câte am citit este important și pentru donator, din punct de vedere al sănătății, să faci acest lucru dacă sănătatea îți permite. Încercăm să facem și fapte bune la canotaj. Nu mi-a fost frică. Cum să-mi fie frică de un ac? Viața ne-a călit pe noi canotorii și nu avem niciun fel de teamă’. La Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureștiului, numărul constant de donatori pe zi este de aproximativ 300, în 2024 înregistrându-se 60.000 de donări și 43.000 de donatori. La nivel național, în 2024 au fost înregistrați 400.000 de donatori.