Comunicat de presă, IPJ Vrancea:
ACTIVITĂȚI ALE POLIȚIȘTILOR VRÂNCENI, PENTRU A MARCA ,,ZIUA INTERNAȚIONALĂ A SIGURANȚEI PE INTERNET”
În contextul Zilei Internaționale a Siguranței pe Internet, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea – Biroul Siguranța Școlară, împreună cu cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, au desfășurat o serie de activități informativ – preventive pentru a promova conștientizarea utilizării în siguranță a mediului virtual, precum și a folosirii internetului. Astfel, în perioada 03 – 06 februarie a.c., peste 700 de elevi de la liceele și școlile gimnaziale din județ, au fost informați despre aspectele privind siguranța online.
Polițiștii vrânceni au oferit următoarele recomandări elevilor:
– parolele pe care le stabiliți sunt confidențiale, nu le împărtășiți altor persoane;
– adoptați o atitudine pozitivă față de ceilalți utilizatori ai internetului și nu vă comportați urât;
– nu divulgați adresa de acasă, adresa școlii sau alte date personale unor persoane necunoscute;
– nu oferiți fotografii cu voi sau cu familia altor persoane pe care nu le cunoașteți;
– internetul este un mediu util, dar nu tot ce citiți sau vedeți este adevărat;
– discutați cu părinții sau cu o persoană de încredere dacă observați ceva suspect sau neobișnuit în activitățile voastre online.
Sursa foto: Biroul de presă al IPJ Vrancea
![](https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2025/02/2fed5811-6152-4412-aabc-abac448c7255-1024x473.jpeg)
![](https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2025/02/39483da7-2081-48bf-b10a-a0454eb10674-1024x768.jpeg)
![](https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2025/02/c9c1a1eb-a77f-417a-a44d-2c091d104a11-1024x473.jpeg)