Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Licitație pentru reabilitarea Colegiului Tehnic „Gheorghe Balș“ din Adjud

          Primăria Adjud continuă demersurile pentru reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Colegiului tehnic „Gheorghe Balș“. Primarul George Nica a anunțat că au fost scoase la licitație lucrările de execuție pentru proiectul „Reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea infrastructurii educaționale pentru învățământul profesional și tehnic și învățarea pe tot parcursul vieții – Colegiul tehnic „Gheorghe Balș” din municipiul Adjud, județul Vrancea”. Valoarea estimată a investiției este de aproximativ 15,8 milioane lei.

          „Mă bucur că am reușit, alături de echipa din primărie, deblocarea acestei etape a proiectului de reabilitare a campusului Colegiului Tehnic ”Gheorghe Balș” a cărui finanțare a fost obținută în 11 septembrie 2020. În acest context, invităm agenții economici de profil să participe la licitația lucrărilor de execuție. Companiile interesate sunt rugate să consulte documentația specifică existentă pe SICAP și să depună ofertele conform termenelor stabilite. Reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea campusului colegiului tehnic din Adjud este un proiect ambițios care urmărește să ofere elevilor și cadrelor didactice un mediu modern, echipat cu tehnologie de ultimă generație, astfel încât viitorii specialiști să beneficieze de cele mai bune resurse pentru formarea lor profesională“, a declarat primarul George Nica.

          Proiectul a fost selectat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Practic, corpurile de clădiri existente vor fi reabilitate termic și energetic, li se vor înlocui acoperișurile și instalațiile electrice și vor fi dotate conform destinației fiecăreia. De asemenea, campusul colegiului tehnic adjudean va fi dotat cu o nouă sală de sport, iar în ateliere (corpurile C3 și C4) vor fi montate echipamente de lucru nou achiziționate, vor fi refăcute circuitele electrice și vor fi dotate cu echipamente de practică specifice specializărilor actuale și cele ce vor fi adăugate după reabilitare în curicula colegiului. Tot în cadrul acestui proiect vor fi construite două terenuri de sport în aer liber create și vor fi realizate 19 spații de învățământ dedicate laboratoarelor și atelierelor dotate cu infrastructură digitală, echipamente, dispozitive, utilaje și material didactic. Beneficiari ai acestui proiect vor fi cei aproape 600 de elevi și 47 de cadre didactice.

Sursa foto: https://colegiulgheorghebals.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?