Ediția: Luni 3 februarie 2025 Nr. 6806
Ediția: Luni 3 februarie 2025 Nr. 6806

Cinci medici noi la Spitalul Județean Focșani, sprijinit „constant de Consiliul Județean Vrancea”

          Conducerea Spitalului Județean de Urgență Focșani continuă să comunice, prin intermediul presei, cu toți cei interesați de cea mai importantă unitate spitalicească din Vrancea. Astfel, în cel mai recent comunicat transmis jurnaliștilor, arată că „în societatea actuală, furnizarea de servicii medicale înalt calitative este o provocare constantă pentru orice tip de unitate sanitară, indiferent de forma de organizare a acesteia. Folosirea cu succes în beneficiul pacientului a noilor tehnologii, a ultimelor rezultate științifice presupune o abordare pluridisciplinară și implică o varietate de profesioniști în domeniul sănătății”.

          În acest context, precizează reprezentanții spitalului, „problematica resursei umane este de mare actualitate pe toate palierele atât la nivel local, național și chiar și regional. Dinamizarea, flexibilizarea dar și înlăturarea barierelor în ceea ce privește piața muncii, a generat multiple provocări în identificarea de personal adecvat pentru unitățile sanitare. Firește, Spitalul Județean „Sf Pantelimon” din Focșani, parte a infrastructurii sanitare naționale, nu face excepție de la dificultățile în ceea ce privește recrutarea de profesioniști în domeniul sanitar”.

          Potrivit sursei citate, „soluțiile durabile la aceste provocări reale nu pot fi singulare și nici intempestive. Spitalul Județean „Sf. Pantelimon” din Focșani are o strategie coerentă în abordarea acestei probleme. În acest sens, Executivul și Consiliul de Administrație al Spitalului (Președintele Consiliului de Administrație este cadru didactic de predare în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București) propun și implementează o abordare integrată cu implicarea tuturor celor care pot aduce o contribuție (de exemplu: organizațiile profesionale ale medicilor din specialitățile deficitare din Spital, mass-media, etc)”.

          În egală măsură, spun reprezentanții spitalului, „este necesar să individualizăm sprijinul constant și multifațetat acordat de către Consiliul Județean Vrancea. Apreciem că acest sprijin conferă și încredere externă în credibilitatea proiectelor Spitalului nostru. Printre rezultatele concrete în ceea ce privește resursa umană enumerăm: cooptarea unui nou medic specialist ATI (absolventă a UMF „Gr. T Popa” din Iași și a programului de rezidențiat organizat la nivelul UMF „Gr. T. Popa” din Iași) precum și a patru medici din zona specialităților deficitare (pediatrie și boli infecțioase – absolvenți ai UMF „Carol Davila” din Bucuresti și ai programului de rezidențiat organizat la nivelul UMF „Carol Davila” din București, respectiv UMF ” Gr. T. Popa” din Iași).”.

          Conducerea Spitalului Județean de Urgență Focșani menționează și „faptul că în data de 01.10.2024 s-a organizat Ziua Porților Deschise, când medicii interesați de o potențială colaborare cu Spitalul Județean „Sf. Pantelimon” din Focșani au avut ocazia să viziteze Spitalul. Se remarcă faptul că toți acești medici sunt tineri profesioniști în sănătate și care au ales să profeseze în cadrul Spitalului Județean „Sf. Pantelimon” din Focșani, deși aveau și alte oferte. Prin colaborarea și cu organizațiile profesionale medicale, procesul de recrutare proactivă va continua, comunicarea find în diverse stadii și cu alți medici specialiști, existând premise reale ca și aceștia să aleagă să profeseze în cadrul Spitalului nostru”.

          La „climatul de muncă adecvat” a contribuit Consiliul Judetean Vrancea, prin „sprijinul decisiv pentru renovarea și reabilitarea clădirilor care găzduiesc secțiile Pneumologie, Psihiatrie, ORL, Oftalmologie, precum și sprijinul financiar oferit pentru plata utilităților evitându-se astfel o serie de perturbații în activitatea curentă a Spitalului. Spitalul nostru contează în mod fundamental pe implicarea tuturor celor interesați să contribuie la creșterea calității serviciilor medicale oferite și mai ales pe disponibilitatea și interesul prioritar oferit necondiționat de către Consiliul Județean Vrancea și Președintele acestuia — dl. Nicușor HALICI”, se mai arată în comunicatul de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?