Ediția: Vineri 31 ianuarie 2025 Nr. 6805
Ediția: Vineri 31 ianuarie 2025 Nr. 6805

IGPR a lansat SchoolHUB – linia de suport psihologic gratuită, dedicată elevilor, părinților și profesorilor

Poliția Română, prin Direcția Siguranța Școlară, în parteneriat cu Asociația Happy Minds, a lansat, joi, SchoolHUB – o linie de suport psihologic gratuită, dedicată elevilor, părinților și profesorilor care se confruntă cu situații de violență fizică, bullying, anxietate sau alte forme de suferință psihologică în mediul școlar.

            „Siguranța în școli este o prioritate națională. Lansarea SchoolHUB oferă un sprijin real și rapid pentru toți cei afectați de violența școlară sau alte forme de suferință emoțională”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) transmis, joi, AGERPRES.

            Linia de suport psihologic SchoolHUB este disponibilă la numărul 0374.078.078, 12 ore pe zi, în intervalul 08.00 – 20.00, șapte zile pe săptămână și oferă suport de urgență prin intermediul unei echipe de psihologi specializați, având ca principal scop gestionarea situațiilor de criză și redirecționarea către specialiști în funcție de gravitatea cazului.

            Astfel, pot fi contactați psihologi clinicieni și psihoterapeuți – pentru consiliere de lungă durată; psihiatri – pentru evaluări medicale și intervenții specializate; poliție – pentru cazurile ce necesită intervenție imediată; asistență socială și instituții medicale – pentru protecția și sprijinul copiilor vulnerabili.

            „Împreună putem face școlile mai sigure și mai sănătoase pentru copiii noștri”, arată sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?