Numărul Direcțiilor silvice neperformante din cadrul Romsilva, al directorilor și al persoanelor cu funcție de decizie va fi diminuat și ne vom asigura că vom optimiza activitatea acestei instituții, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet. Acesta consideră, totodată, că bonusurile acordate unor salariați sunt ‘într-un cuantum ce nu poate fi explicat nimănui care muncește în țara asta’.
‘Acele informații (despre prime, bonusuri la pensionare n.r.) nu reprezintă neapărat o noutate. Au mai existat în spațiul public informații legate de toate acele bonusuri, de toate acele prime și n-aș spune că e ceva ce s-a întâmplat în ultima săptămână sau în ultimul an. Acele bonusuri se acordă de zeci de ani. Însă ceea ce vreau eu să spun este că ele au ajuns să fie plătite într-un cuantum ce nu poate fi explicat nimănui care muncește în țara asta. Pur și simplu nu cred că poate fi explicat scenariul în care la pensionare primești 100.000 de euro. Am mai auzit în tot felul de ramuri, în tot felul de industrii, în tot felul de companii, poate și în privat, ca la pensionare să primești o mică atenție, un cadou de rămas-bun, poate după o viață de muncă acolo. Însă acele sume absolut halucinante trebuie oprite și trebuie restabilit un echilibru în Romsilva între munca prestată și beneficiile primite’, a afirmat Fechet.
Oficialul a precizat că, în cadrul ședinței pe care a convocat-o miercuri, 29 ianuarie, cu conducerea Romsilva, va fi discutată atât problema aparatului administrativ al instituției care trebuie ‘subțiat’, cât și situația Direcțiilor silvice care funcționează în pierdere. ‘I-am chemat miercuri la o primă discuție, pentru că ne propunem să rezolvăm această chestiune extrem de neplăcută legată de toate primele acestea, însă mai important decât atât, va trebui să mă asigur că voi lua niște măsuri administrative, niște măsuri care să vizeze modul în care administrăm pădurile din România, pentru că ceea ce se întâmplă acum este nesustenabil. Avem o jumătate dintre Direcțiile silvice din țară pe pierderi. Avem lemn care putrezește pe marginea drumului, avem bonusurile acestea și un profit pe care încă nu l-am primit oficial, dar înțeleg că e în jurul a 13 lei la hectar și mi se pare extrem, extrem de puțin. Acesta nu poate fi decât consecința unui management defectuos. Motiv pentru care, acum, în prima parte a acestui an, voi veni cu un pachet de reformă extrem de curajos, prin care vom diminua numărul Direcțiilor silvice neperformante, vom diminua numărul directorilor, vom diminua numărul cheltuielilor, numărul persoanelor cu funcție de decizie și, în consecință, vom subția acest aparat extrem de consumator birocratic, consumator de resurse importante și ne vom asigura că vom optimiza activitatea Regiei’, a punctat ministrul de resort.
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor a convocat, miercuri, conducerea Regiei Naționale a Pădurilor (RNP) – Romsilva pentru discuții cu privire la reorganizarea instituției și a anunțat că va solicita o propunere rezonabilă de contract colectiv de muncă.
Reprezentanții Romsilva au precizat, săptămâna trecută, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES, că personalul silvic beneficiază de un bonus în momentul pensionării, ‘egal cu de minimum cinci ori salariul brut pe ultima lună de activitate, suportat de angajator’, conform Statutului Personalului Silvic, votat în Parlament, promulgat și publicat în Monitorul Oficial.
Interviul cu ministrul Mediului, Mircea Fechet, va fi difuzat de AGERPRES miercuri dimineața, la ora 8:00.