Facebook Muzeul Vrancei:
„Unirea din 1859 – O lecție de istorie pentru noile generații”
Elevii de la Școala Ion Basgan Focșani, sub îndrumarea directorului, prof. Alina Dima, au fost gazdele unei activități educative dedicate Unirii Principatelor.
Muzeografii Corina Mariana Duca și Laura Nicoleta Dinu au adus în atenția elevilor importanța Unirii din 1859, prezentând atât contextul istoric, cât și aspecte din viața familiei domnitoare Cuza. Prezentarea, susținută printr-un material PowerPoint, a oferit elevilor o imagine clară și bine documentată a acestui moment istoric.
Cu sprijinul profesorilor Nela Oceanu (clasa a II-a C), Carmen Tomescu (clasa a III-a A) și bibliotecar Ana Maria Enache, elevii au realizat diorame inspirate de povestirea „Moș Ion Roată și Unirea” și au susținut un program artistic încheiat cu tradiționala Horă a Unirii, simbol al unității și identității naționale.
În cadrul activității a fost lansată colecția de cărți „Istoria pe înțelesul copiilor” și a fost prezentat volumul biografic „Moș Ion Roată”.
Focșani – Orașul Unirii, istorie și mândrie locală
Muzeograful Emilia Atanasiu a prezentat elevilor de la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Focșani și de la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” Focșani, momentele importante din istoria Focșanilor.
Identitatea locală, mândria de a fi vrânceni și rolul Focșanilor în Unirea Principatelor Române au fost subiecte de interes, alături de teme precum Comisia Centrală, reformele lui Alexandru Ioan Cuza și contribuția țăranului clăcaș Moș Ion Roată la înfăptuirea reformei agrare și împroprietărirea țăranilor.
Mulțumim profesorilor implicați în proiect: director Mihaela Tudor, Mihaela Fistoc, director Cristina Trofin, director adjunct Cătălina Lupu, Mihaela Enache, Ionela Partene, Pompilia Aurică, Adela Matei, Florin Danciu, Carmen Munteanu și Dan Manea!